Cum l-au oprit un grup de soldaţi români pe Napoleon la Arcole

Titlul nu este o ficţiune, ci un fapt real care s-a petrecut în timpul bătăliei de la Arcole, între 15 şi 17 noiembrie 1796. Bătălia de la Arcole s-a desfăşurat în timpul războiului napoleonian dintre Austria şi Franţa, între anii 1796 şi 1797, în timpul primei ofensive a lui Alvinzi.

Pentru a releva importanţa acestei bătălii şi, de asemenea, a confruntării dintre viitorul împărat şi dârzul batalion de grăniceri năsăudeni care i s-a opus cu succes, va trebui să ne aplecăm puţin asupra contextului istoric al campaniei franceze din nordul Italiei.

Cariera generalului Bonaparte, în vârstă de 25 de ani, se afla în faza ascensională, el venind după o serie de succese şi victorii care îl vor propulsa ulterior la rangul de prim consul, apoi împărat, şi îl vor înscrie ca şi unul dintre cele mai mari genii militare ale istoriei universale. Şirul său de bătălii câştigate într-o manieră categorică era în faza incipientă, dar suficientă pentru a-l impune ca şi un adversar de marcă faţă de toţi cei care i-au stat în faţă, mult mai experimentaţi şi cu mijloace materiale superioare. Steaua sa de conducător militar de neînvins era abia la începutul ascensiunii şi mai era cale lungă până la zenit. Planul său de ofiţer de artilerie a făcut ca Toulonul să cadă pradă asediului francez, de asemenea, Barras îl cheamă să pacifice Parisul asaltat de secţiuni, pe care le distruge aducând tunurile de la Sablons pe care le dispune personal pe străzile Neuve-Saint-Roch şi Saint-Honore. Victoria îi aduce comanda armatei de interior şi apoi a celei din Italia.

După revoluţia de la 1789, Franţa era înconjurată de duşmani. Câteva victorii, ca şi cea de la Valmy din 1792, când pentru prima dată în istorie au fost folosite baloanele cu aer cald pentru observaţie, au făcut ca la finele lui 1795, singurii adversari ai Franţei să rămână Anglia şi Austria.

Click aici pentru a citi continuare articolului!