„Cum continuă povestea“. Jurnalul -poezie al Ioanei Pârvulescu, lectură la Librăria Humanitas Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 8 ianuarie, de la ora 18.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri cu Ioana Pârvulescu aşezată sub semnul jurnalului. O seară în care Ioana Pârvulescu va citi în premieră pagini inedite din jurnalul ei (1997-2014) şi poeme din volumul „Cum continuă povestea“. Alături de autoare se vor afla Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea.

Lectura şi dezbaterea de la Humanitas Cişmigiu vor fi încheiate de o sesiune de autografe a autoarei Ioana Pârvulescu.

„Purtăm în noi mai multe vieţi. Problema e pe care o actualizăm. Purtăm în noi mai multe cărţi. Problema e pe care o actualizăm. Am ales-o, de data aceasta, pe cea de poezie.
Un jurnal pe care l-am acumulat interior de-a lungul anilor şi căruia acum i-a venit momentul: încercări primejdioase de a înţelege şi prinde în vers lumea, cu mine cu tot în ea, pentru că poezia are acces la lucruri imposibil de exprimat în orice alte vorbe «pe-nţeles». Cred că în poezie se pot spune în cuvinte inocente lucruri mult mai dure decât în proză.
Cum continuă povestea. E un semn de întrebare în titlu, care mă nelinişteşte încă. Se află aici o bună parte din vieţile şi din morţile mele", spune Ioana Pârvulescu. 
 

Ioana Pârvulescu
Cum continuă povestea
Poeme

Câteva lămuriri în proză
[...]
Ca să scriu Cum continuă povestea m-am întrerupt din romanul Inocenţii. N-am avut de ales. Pentru mine, scrisul seamănă cu toate cele lalte, n-ai de ales. Vine şi ţi se aşază singur la masă. Cred însă că de data aceasta e chiar ultima carte de poezie din viaţa mea.[...] Şi mai cred că în poezie se pot spune în cuvinte inocente lucruri mult mai dure decât în proză.
[...]
Purtăm în noi mai multe vieţi. Problema e pe care o actualizăm. Purtăm în noi mai multe cărţi. Problema e pe care o actualizăm. Am ales-o, de data aceasta, pe cea de poezie.
23 septembrie 2014

Jurnalul
primei săptămâni

Nu te-ntreabă dacă vrei. Dacă eşti de-aceeaşi părere. Dacă îţi poţi permite. Dacă nu cumva veţi fi trei. Dacă tocmai asta ţi-ai dorit sau ai fi preferat o zi de odihnă o călătorie sau să te pierzi în adâncul nopţii cu stele căzătoare. Dacă nu te-ncurcă rău. Nu-ntreabă. Nu bate la uşă. Deschide. E deschis. Nu-s zăvoare în cale. Oricât de încet ar deschide uşa te ia prin surprindere: cine… Cine eşti vrei să-ntrebi dar n-apuci s-o zici. E aici! E aici. (Eros)


IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, ediţia a doua, 2007), În intimitatea secolului 19 (2005), În Ţara Miticilor (2007, ediţia a doua, adăugită, 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009), Viaţa începe vineri (2009), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012). Romanul Viaţa începe vineri a apărut în 2011 în limba suedeză şi este în curs de traducere în alte cinci limbi europene.

TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă, 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), R. Goscinny, A. Uderzo, Asterix, viteazul gal (2014), Cosorul de aur (2014), Asterix şi goţii (2014), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).

ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012).

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi