CRONICĂ DE FILM Portret de generaţie

REVELION În „O lună în Thailanda", 24 de ore din viaţa unui „om fără însuşiri" sunt, pentru regizorul Paul Negoescu, un pretext de a evidenţia superficialitatea unei întregi generaţii.

Nu este vorba de un debut oarecare, ci de unul dintre cele mai aşteptate din ultima vreme. Tânărul regizor Paul Negoescu (28 de ani), prolific şi multipremiat autor de scurtmetraje, este unul dintre numele-cheie pentru constituirea sensibilităţii cinematografice a „noului val" românesc, în a doua sa „treaptă", să spunem aşa.

Din păcate, acest „O lună în Thailanda" pare că vine, într-un fel, prea târziu: el nu aduce aproape nimic fundamental nou faţă de florilegiul de „scurte" ale cineastului. În plus, din cauza „uzării" manierei stilistice în care e realizat, mai degrabă dă dovada „oboselii" mecanismului cinematografic al „noului val" şi de impasul creativ al cineaştilor respectivi.

PARADISUL „CLASEI DE MIJLOC"

La lansarea filmului, regizorul Paul Negoescu spunea că a încercat, la acest debut în lungmetraj, să se apropie de public şi să nu fie atât de radical în exprimare pe cât şi-ar fi dorit. Aceasta pentru ca, la al doilea film, să nu-i mai poată spune nimeni că nu se gândeşte la public. Strategia pare, însă, inutilă, ţinând cont de proverbiala lipsă de interes a publicului pentru filmul românesc.

Am fi preferat, din start, acel film radical la care se referă Negoescu, altfel lucrurile pot părea o pierdere de timp. Nu înseamnă, însă, că „O lună în Thailanda" nu are un conţinut substanţial şi nu ar merita văzut de orice spectator de bună credinţă. Ceea ce pare a fi o banală poveste de dragoste, pierdută şi regăsită, se transformă treptat într-un portret al unei generaţii de maximă relevanţă. Filmul tânărului autor funcţionează, mai degrabă, ca un denunţ al superficialităţii tinerilor de bună condiţie, aşa-numitul nucleu de „clasă de mijloc".

Suntem departe de intensitatea cu care a abordat tema Radu Muntean - în „Boogie" şi „Marţi, după Crăciun" -, dar, pentru un lungmetraj de debut, Paul Negoescu se descurcă onorabil.

„OAMENI FĂRĂ ÎNSUŞIRI"

O bună parte din film, Radu (Andrei Mateiu), personajul principal, pare un om „bântuit" de o idee (fixă), în ciuda lumii din jur, care nu vrea decât să-şi urmeze cursul. A avut putere să se despartă brusc de iubita sa, Adina (Ioana Anastasia Anton), şi şi-a pus în cap că, până se termină noaptea de Revelion, trebuie s-o întâlnească şi s-o recucerească pe fosta sa amică, Nadia (Sînziana Nicola). Ne putem întreba cum ar fi arătat filmul cu un Bogdan Dumitrache în rolul principal, cu privirea sa obsedantă din filmul lui Sitaru („Din dragoste..."), dar acela ar fi fost un alt film. Aparent ştersul Andrei Mateiu este exact ceea ce trebuie pentru acest tip de personaj.

Când Radu se desparte de Adina spunem: slavă Domnului c-a făcut-o, fata era complet insipidă; dar, treptat, ne dăm seama că şi el este la fel - un veritabil „om fără însuşiri". Personajul crede în semne, pentru că aceasta îl caracterizează ca individ superficial. Gândirea lui e compusă din clişee. Însăşi obstinaţia sa de a o regăsi pe Nadia taman în noaptea cu pricina derivă din credinţa că aşa cum îţi petreci noaptea de Revelion îţi vei petrece tot anul.

Nadia cedează, în cele din urmă, unei incredibile avalanşe de stupidităţi, clişee şi banalităţi; poate pentru că, la rândul său, este o fiinţă superficială. Luna de vacanţă în Thailanda, pe care Radu o propune drept cadou mai întâi Adinei, la începutul filmului, apoi Nadiei, după nici 24 de ore, funcţionează ca simbol al caracterului personajului: credinţa stupidă că în Thailanda se va simţi mai bine, numai pentru că acolo este un tărâm exotic.

Filmul începe şi se termină bine: cu o scenă de sex, numai partenerele lui Radu sunt diferite. Superficialitatea relaţiei este însă aceeaşi.

Info
O lună în Thailanda
(România, 2012)
Regia: Paul Negoescu
Cu: Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Sînziana Nicola, Tudor Aaron Istodor
Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall

* * *