CRONICĂ Ce se întâmplă când un român, un ungur şi un rus se înrudesc, în „Fierarii”, regizat de Horaţiu Mălăele

Pe 23 şi 24 martie, la Teatrul de Comedie, a avut loc premiera spectacolului „Fierarii”, după textul lui Miloš Nikolić, în regia lui Horaţiu Mălăele, cu actorul-regizor, Maia Morgenstern şi George Mihăiţă în rolurile principale.  Un banc naţionalist continuu, „Fierarii” este un spectacol despre consecinţele marilor evenimente- precum un război- în vieţile mărunte ale oamenilor.

În „Fierarii”, tragedia aparţine trecutului (războiului) şi personajelor (influenţa războiului care reapare în prezent), iar comedia spectatorului, în sensul că acesta râde pe tot parcursul spectacolului, în vreme ce personajele râd la urmă, nu neapărat mai bine, ci mai degrabă pentru că ajung să facă haz de ceea ce va fi un triplu necaz. 

Totul începe în fierăria unui român (Horaţiu Mălăele) în care se furişează un ungur (George Mihăiţă). Fierarul român, jucat de Mălăele cu vervă şi cu o mimică la care greu îţi înfrânezi râsul, află că fierarul ungur este de fapt tatăl copilului său. De asemenea, fierarul ungur alege să îi viziteze după ce află de la soţia sa, că fiul lor este, de fapt, fiul unui rus.  

Iniţial, dialogul dintre cei doi este un schimb de replici absurd între doi fierari bătrâni, schimb ce înglobează un profund sentiment de mândrie, aceea de a fi fierar, cu o lungă tradiţie a meseriei în familie. 

La apariţia soţiei românului, o femeie într-atât de hotărâtă- fără nicio remuşcare, deşi acţiunile sale ar putea fi considerate reprobabile- încât pare aproape barbară. Înarmată cu un ton grav şi cu priviri încruntate şi pe alocuri confuze, soţia fierarului român, jucată cu gest şi glas de fier de Maia Morgenstern, stârneşte hohote lungi de râs din două motive. Primul ţine de argumentele sale când soţul îi reproşează că l-a înşelat cât a fost plecat pe front, cu un ungur, iar cel de-al doilea, de autoritatea pe care o are asupra soţului, iar ulterior, asupra ungurului şi rusului.    

George Mihăiţă şi Maia Morgenstern 

„Fiul tău e fiul tău pentru că aşa a vrut viaţa. Şi dacă ar fi vrut să fii şi tatăl fiului tău...”, spune, la un moment dat, românca, fiică şi nepoată de fierari, pentru care importantă este meseria, nu naţionalitatea, şi pentru care faptul că a înşelat este irelevant, pentru că în război, în groaza că s-ar putea să nu-l mai vezi niciodată pe cel iubit, totul e permis. 

Deşi în locul celor trei personaje ar putea fi reprezentanţii oricăror popoare, piesa este regizată de Mălăele într-o formulă în care iese la suprafaţă ceva specific românesc, chiar dacă e ceva ce nu poate fi neapărat indicat. De asemenea, glumele sunt gustate cu atât mai mult de public cu cât este prezentă tensiunea român-ungur, glumele din popor care există pe această temă, precum şi anumite replici care includ glume parcă scrise de români pentru români, precum „-De ce plângi?/ -Pentru că sunt român”.

Finalul piesei e ca o metaforă cu fierari pentru înfrăţirea popoarelor căci celor trei personaje li se adaugă rusul care vrea să îl omoare pe tatăl copilului său, românul. Din încercare de sugrumare în încercare de sugrumare, împăcarea e adusă de personajul Maiei Morgenstern care punctează în monologul său, faptul că nimeni nu şi-a dorit această situaţie, de vină fiind războiul, însă fiecare şi-a dorit să-i dăruiască copilului său tot ce e mai bun. În cele din urmă, asta e tot ce contează- tatăl e cel care-l creşte pe copil.