Centenarul Gellu Naum, marcat la Budapesta printr-o expoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gellu Naum - 1915 - 2001

Centenarul naşterii poetului Gellu Naum va fi sărbătorit miercuri, la Institutul Cultural Român din Budapesta, printr-o expoziţie realizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti.

Vernisajul expoziţiei aniversare, deschisă până pe 10 septembrie, va avea loc la sediul ICR din Budapesta, începând cu ora 19.00, în prezenţa conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti. Cu această ocazie, va fi prezentat numărul al cincilea din Caietele Avangardei, revistă editată de MNLR, număr dedicat lui Gellu Naum.

Proiectul cultural "Gellu Naum - Centenarul naşterii" a fost prezentat publicului din România în luna mai, la Bucureşti.

Proiectul, un parteneriat al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti cu Fundaţia "Gellu Naum", şi-a propus valorificarea patrimoniului literaturii române şi al culturii scrise prin mai multe evenimente care au marcat împlinirea a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum: expoziţia "Centenar Gellu Naum", la Muzeul Municipal Bucureşti, şi Colocviile "Gellu Naum", la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". În acest cadru a avut loc şi proiecţia filmului "Tatăl meu obosit", în montarea lui David Esrig, după volumul de poeme omonim al lui Naum.

Gellu Naum s-a născut pe 1 august 1915, la Bucureşti. A urmat cursurile de filosofie la Universitatea din Bucureşti, între anii 1933 - 1937, continuându-le, din 1938, la Sorbona, unde a pregătit o lucrare de doctorat despre Pierre Abélard. Prin intermediul prietenului său pictorul Victor Brauner, în Franţa a luat contact cu grupul suprarealist animat de André Breton.

În 1939, se întoarce în ţară, unde va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit, fiind demobilizat cinci ani mai târziu, din motive de sănătate. A constituit grupul suprarealist român, în 1945, iar, în 1947, a fost forţat să renunţe la acesta. După anul 1968 a putut din nou să publice, opera sa fiind recunoscută pe plan naţional şi internaţional.

Naum a debutat, în 1936, cu volumul de poeme "Drumeţul incendiar", urmându-i alte 44 de volume de poeme, proză, teatru, traduceri, dar şi manifeste.

După 1990, opera sa a fost tradusă în principalele limbi de circulaţie internaţională, la edituri prestigioase, fiind încununată cu distincţii importante, printre care premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii, în 1958, premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate literară, în 1986, premiul Republicii Zair pentru poezie străină, în 1992, şi premiul european de poezie, Münster, în 1999.

Se stinge din viaţă pe 29 septembrie 2001.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești