Ce spune vocea despre personalitatea ta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care pun accentul pe anumite cuvinte sunt consideraţi buni negociatori.

Nu doar vorbele te caracterizează, ci şi modul în care le spui. Inflexiunile vocii trădează de multe ori defecte pe care încerci să le ascunzi. Află ce spune vocea despre personalitatea ta!

Cât de autoritară eşti

La Şcoala de Afaceri Columbia a fost realizat un studiu pentru a vedea cât de buni negociatori pot fi studenţii. Ei au fost rugaţi să citească un pasaj dintr-o carte şi, în funcţie de intonaţie, li s-a spus cât de pregătiţi sunt pentru a face faţă unei negocieri. Cei care au pus accentul pe anumite cuvinte au fost consideraţi buni negociatori, în timp ce cei care au folosit acelaşi ton au fost consideraţi monotoni.

Cât de stabilă este căsnicia ta

Cercetătorii au înregistrat cuplurile în timpul unor şedinţe de terapie timp de doi ani şi, cu ajutorul unui computer, au analizat vocile în funcţie de intensitate şi de cât de tare au vorbit. Cinci ani mai târziu aceleaşi cupluri au fost căutate pentru a vedea dacă mai sunt sau nu împreună. S-a descoperit că cei care vorbeau mai tare şi-şi exprimau cu ardoare punctele de vedere au rezistat testului timpului, faţă de cei care au preferat să vorbească mai calm.

Află ce spune vocea despre personalitatea ta pe clickpentrufemei.ro.

Ce spune forma feţei despre personalitatea ta
Cum ne afectează ordinea naşterii personalitatea

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!