FOTO Oraşele-fantomă ale lumii unde timpul a stat în loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşe fantomă care sunt abandonate din cauza catastrofelor atomice, a dezastrelor miniere sau, pur şi simplu, din motive economice. Printre aceste oraşe părăsite complet se numără Pripyat din Ucraina, de lângă Cernobîl, şi un sat minier din Namibia.

În aceste oraşe există încă avioane, trenuri, automobile, case, aeroporturi şi mine îngheţate în timp. Oraşele-fantomă sunt cele mai stranii locuri de pe planetă, notează „Daily Mail“. 

Odată erau localităţi pline de viaţă, acum a rămas doar imaginea îngheţată a unor monumente triste parcă ridicate în cinstea declinului economic, revoltelor politice, războaielor cu întorsături tragice sau dezastrelor naturale. 

Pripyat, Ucraina

Poate cel mai cunoscut oraş părăsit este Pripyat din Ucraina. În luna aprilie a anului 2006 s-au împlinit 20 de ani de la cel mai mare dezastru nuclear din lume, atunci când un reactor din Cernobîl a explodat, împrăştiind un nor radioactiv peste Uniunea Sovietică şi Europa. Pripyat era oraşul muncitorilor Cernobîlului, locul de unde plecau în fiecare dimineaţă spre centrală, dar, după cum se vede din poze, nu mai e nimeni acolo care să-şi amintească.

Aproape 50.000 de rezidenţi din Pripyat şi din împrejurimi au fost evacuaţi după accidentul din 1986. Acum, la 27 de ani după acel dezastru, zona contaminată a oraşului Pripyat a devenit o destinaţie preferată de turişti. Până în ziua de azi în Pripyat au rămas în picioare clădiri, un parc de distracţii şi chiar maşinuţele din acel parc de distracţii cu care se distrau copiii, au rămas împietrite în aceleaşi poziţii, ca şi cum turul s-a încheiat cu doar câteva minute în urmă.

Kolmanskop, Namibia

Un alt oraş-fantomă este Kolmanskop din Namibia, ţară aflată în sudul Africii. Aici, dunele de nisip au înghiţit ceea ce era odată o localitate minieră a Coastei Diamantelor din Namibia.

Oraşul a fost abandonat în anii '50, după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci când preţurile la diamante au scăzut drastic şi operaţiunile cu această piatră preţioasă s-au mutat la Oranjemund.

Varosha, Cipru

În Cipru, case şi străzi părăsite se pot vedea în oraşul Varosha din nordul ţării. Varosha a fost o staţiune litorală populară, până la invazia turcilor din 1974.  

Gara Centrală din Detroit, Michigan, SUA

Cea mai populară clădire abandonată din SUA este Gara Centrală din Detroit. Timp de ani de zile, turnul depoului de trenuri, chiar de lângă centrul oraşului Detroit, a stat mărturie decăderii oraşului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi