Cum au inventat italienii hotelurile perfecte pentru vremuri de pandemie. Ce este modelul „albergo difusso”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă din anii 1990, Italia s-a aflat în avangarda unui model de turism numit drept „albergo diffuso” - în traducere, hoteluri împrăştiate - care a transformat tendinţa îngrijorătoare spre depopulare a multor sate italiene într-un avantaj.

Pe scurt, „albergo diffuso” înseamnă transformarea unui sat aproape abandonat într-un hotel enorm, unde camerele se află în clădiri diferite. În vremeuri de pandemie, când distanţarea socială este atât de importantă, această nişă turistică a prins o gură de aer nesperată. 

Faptul că multe sate din Italia au suferit atât de mult de pe urma emigrării masive a populaţiei în căutare de oportunităţi economice în zonele urbane nu este o noutate. Presa reia chiar periodic anunţurile diferitelor localităţi care spun că vor să vândă case şi terenuri pe o sumă simbolică, atât timp cât cei care le cumpără dovedesc că vor să se mute acolo şi să investească în economia locală. O parte din cei care au luat această decizie au fost antreprenorii inventivi din industria turismului, care au transformat sate întregi în hoteluri luxoase, unde oaspeţi se bucură de propria lor clădire, mănâncă la un restaurant al hotelului aflat poate în altă parte a localităţii.

Cum promisiunile făcute de apariţia vaccinurilor anti-COVID-19 nu înseamnă automat că distanţarea socială va fi renegată, cel mai probabil mulţi turişti vor căuta locuri unde se pot ţine la o distanţă sigură de alţii cu uşurinţă, în timp ce se bucură totuşi de activităţile turistice clasice. 

Cum au fost inventate „hotelurile împrăştiate” ale Italiei

În anii 1990, un antreprenor numit Daniele Kihlgren a dat în călătorile sale peste localitatea Santo Stefano di Sessanio din Abruzzo, o regiune centrală a Italiei. Localitatea are o fortăreaţă medievală şi e înconjurată de munţii Campo Imperatore, numiţi de italieni „Micul Tibet” datorită priveliştilor oferite. 

„Am ajuns acolo aprope din greşeală. M-am rătăcit pe drumurile care înconjoară castelul medieval. Petrecusem ani buni în căutarea unor astfel de locuri, unde peisajul a rămas încă pur”, spune Kihlgren pentru CNN Travel

După ce a dat peste acest loc perfect, Kihlgren a început să-şi pună în aplicare viziunea. 

„M-am întâlnit cu contabilul meu şi i-am explicat potenţialul pe care îl are acest sat. I-am spus cum, paradoxal, a fost salvat chiar de faptul că a fost abandonat. Cum migraţia enormă a pustiit zonele dinspre sud al Italiei. I-am explicat cum îmi imaginez o posibilă reinventare a acesotor zone speciale, dar abandonate”, povesteşte Kihlgren.

Discuţia cu contabilul său a reprezentat primul pas în crearea brandului de Sextantio care, în timp, pe lângă localitatea Santo Stefani di Sessanio s-a dezvoltat şi a deschis un alt „hotel împrăştiat” în Matera, oraşul din sudul Italiei sculptat în piatră. 

Alte astfel de companii de turism au urmat acelaşi model. În prezent, în Italia sunt 150 de astfel de hoteluri.

Impactul pandemiei

În urma impactului devastator al pandemiei asupra industriei turismului din Italia - care reprezintă nu mai puţin de 13% din PIB-ul ţării - modelul „albergo difusso” este bine poziţionat să joace un rol crucial în renaşterea sectorului, dat fiind faptul că hotelurile clasice încă se confruntă cu probleme serioase în adaptarea la realitatea creată de pandemie. 

„Nu am schimbat nimic în timpul pandemiei”, spune Nunzia Taraschi, directorul companiei Sextantio Albergo Difusso. „Cum acest concept nu e foarte comercial, nu avem multe camere. Camerele care se află în case mici sunt distanţate. Proiectul acesta a început mai mult ca unul de restaurare decât ca unul strict economic, iar acum acest lucru reprezintă un avantaj pentru că avem mult spaţiu şi multă distanţare”, mai explică aceasta.

Cu toate acestea, pandemia nu i-a ocolit pe hotelieri care urmează acest model. La începutul lunii noiembrie, regiunea Abruzzo a fost declarată zonă roşie şi, prin urmare, este interzis accesul turiştilor în zonă. Taraschi spune că hotelul avea oaspeţi până în ziua anunţării noilor restricţii: „Aveam deja şi rezervării pentru camere în decembrie. Am avut clienţi care chiar şi acum câteva săptămâni stăteau aici şi spuneam că se simt mult mai în siguranţă decât se simt în casele lor din oraş”.

Maria Ragi, proprietarea unui „albergo diffuso” în satul Portico di Romagna din regiunea nordică Emilia Romagna este optimistă atunci când povesteşte despre starea actuală a afacerii sale.

„Suntem, într-adevăr, disperaţi acum pentru că regiunea noastră este zonă portocalie şi, deci, am închis hotelurile, dar până acum am muncit foarte mult”, spune Ragi. „Am fost foarte plăcut surprinsă pentru că, de obicei, 90% dintre clienţii noştri sunt străini care caută aceste experienţe ascunse, caută Italia reală. Dar de la mijlocul lui iulie când Italia a început să se redeschidă şi până acum, am avut mulţi clienţi italieni care ne-au salvat. Am muncit în ultimele luni, până când am fost închişi iarăşi, mai mult decât am făcut-o în ultimii 20 de ani”, a mai spus aceasta pentru CNN Travel. 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța