Cele mai colorate locuri de pe Pământ. Destinaţii turistice inedite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amatorii de destinaţii turistice inedite au de unde alege. Există multe locuri pitoreşti, foarte colorate, unele naturale, altele realizate de mâna omulului. Toate aceste destinaţii vor rămâne cu siguranţă în amintirea iubitorilor de frumos din întreaga lume.

Printre cele mai frumoase şi colorate locuri din lume se numără câmpurile de levănţică din Provence, Franţa. Aceste câmpuri par nesfârşite, iar regiunea nu este doar frumoasă, ea îl încântă pe turist şi cu mirosul puternic, extrem de plăcut, de lavandă.

Indiferent de anotimp, micuţa insulă italiană Procida este o pată de culoare pe albastrul Mediteranei. Casele de aici sunt văruite în culori vii, asemeni unor bomboane gustoase.

Lacul Retba din Senegal pare să fie extrem de poluat din cauza culorii sale roz. În realitate însă, culoarea este dată de o specie de bacterii inofensive pentru oameni, care se dezvoltă în apele lui sărate.

Primăvara, câmpurile de lalele din Olanda, combinate cu plantaţiile de narcise şi de zambile oferă turiştilor o privelişte care pare desprinsă din cărţile de poveşti. Totul este însă cât se poate de real.

Lacul Natron din Tanzania este atât de sărat încât aici nu pot trăi specii de flora sau de faună. Este însă un loc pitoresc datorită culorii sale roşiatice , care contrastează cu malurile portocalii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare