Cum alegi cea mai proaspătă carne de porc, vită sau peşte: detaliile la care trebuie să fii atent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparatele gătite din produse proaspete au, bineînţeles, şi un gust mai bun, fiind, de asemenea, şi mult mai sănătoase. În cazul în care negustorul nu inspiră încredere sau dacă pur şi simplu nu ai cu cine să te sfătuieşti, anumite trăsături ale cărnii îţi vor da indicii cu privire la prospeţimea acesteia.

Prospeţimea cărnii este foarte importantă, atât pentru un gust mai bun al preparatelor, cât şi pentru sănătate. Site-ul culinar foodnetwork.com recomandă  verificarea datelor de pe ambalaj şi consultarea măcelarului sau a negustorului de peşte cu privire la data la care a primit marfa. În caz că eşti, însă, pe cont propriu, trebuie să ai în vedere mai multe detalii care îţi vor „spune” cât de proaspătă este carnea pe care intenţionezi să o cumperi:

Carnea de vită

Carnea de vită pentru friptură trebuie să aibă o nuanţă puternică de roşu, grăsime şi os. Cu cât carnea este mai veche şi cu cât este ţinută la aer mai mult timp, culoarea se schimbă în maro cu tente de gri, iar oasele se decolorează. 

Carnea de pui

Carnea de pui fără piele trebuie să fie de culoare roz şi să pară umedă. În cazul puiului cu piele, nuanţa pielii trebuie să varieze de la alb la galben foarte deschis. Indiferent de culoare, aceasta trebuie să fie uniformă şi să nu prezinte pete.  

Carnea de peşte

Persoanele care nu locuiesc lângă ocean sau în apropierea unei zone de pescuit cumpără, cel mai probabil, carne de peşte congelată. Cei mai mulţi comercianţi îngheaţă capturile de îndată ce le-au prins, pentru ca peştele să îşi păstreze textura şi aroma. Recomandat în cazul cărnii de peşte este ca aceasta să fie gătită chiar în ziua în care a fost cumpărată, sau cel târziu a doua zi. 

Când cumperi file de peşte, fii atent la carne, care trebuie să fie fermă şi deschisă la culoare. Peştii proaspăt prinşi din ocean sau din ape sărate au, de obicei, un miros specific, de sare, în timp ce peştii capturaţi în lacuri nu ar trebui să aibă deloc miros. Ochii peştelui trebuie să fie larg deschişi, iar solzii lor strălucitori. Verifică şi dacă branhiile acestora sunt roşii, nu maro.

Creveţi

Creveţii, pe care îi găseşti aproape întotdeuna congelaţi, trebuie să aibă carnea tare şi strălucitoare, fără zone decolorate sau puncte negre. Un miros uşor sărat este un semn bun, în timp ce aroma de amoniac înseamnă că ar fi mai bine să îi arunci. 

Carnea de miel

Culoarea cărnii de miel poate varia de la roz la roşu închis. Cu cât este, însă, mai deschisă culoarea, cu atât este mai proaspătă carnea. Evită carnea de miel a cărei grăsime a luat deja o nuanţă gălbuie. 

Carnea de porc

În cazul cărnii de porc, culoarea roz, fermitatea cărnii, grăsimea şi oasele albe, uşor umede, sunt semne de prospeţime. Este de evitat carnea de porc cu pete maronii sau zone decolorate.

Scoici, midii şi moluşte

Evită scoicile, midiile şi moluştele cu cochilia crăpată. Dacă le depozitezi într-o pungă de plastic, găureşte punga pentru a le lăsa să respire. Aruncă orice scoică, moluscă sau midie a cărei carapace nu se deschide în timpul gătitului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”