De ce ajutorul acordat Ucrainei este cea mai bună investiție a României în propria securitate

România a sprijinit Ucraina cu ajutoare în valoare totală de 1,5 miliarde de euro de la declanșarea invaziei ruse, potrivit datelor Consiliului Fiscal. Suma poate părea ridicată, în condițiile în care Guvernul a adoptat anul trecut măsuri de austeritate pentru echilibrarea bugetului. În realitate, raportat la costurile pe care le-ar avea un conflict ajuns la granițele României, este probabil cea mai ieftină investiție pe care statul român a făcut-o în propria securitate.

Videoconferință Nicușor Dan - Volodimir Zelenski. FOTO: Presidency.ro

Sprijinul acordat Ucrainei este prezentat adesea în spațiul public ca un gest de solidaritate, ceea ce alimentează inevitabil întrebarea „de ce dăm noi, când noi nu avem?”. Într-o analiză pentru „Adevărul”, Alexandru Manda, consultant în proiecte strategice și fondator al Centrului Agora pentru Democrație, susține că miza este cu totul alta. În opinia sa, ajutorul oferit Kievului răspunde, înainte de toate, interesului strategic al României și contribuie la descurajarea expansionismului rus.

„România sprijină Ucraina pentru că, sprijinind-o, își apără propriul viitor. Războiul lui Putin nu este îndreptat doar împotriva poporului ucrainean, ci împotriva unei idei: aceea că o națiune are dreptul să își aleagă singură drumul. Este un război împotriva valorilor și principiilor democrației occidentale, purtat cu tancuri și rachete acolo unde argumentele au eșuat. Ce vedem în Ucraina este expresia cea mai brutală a imperialismului rusesc și a obsesiei Moscovei pentru sfere de influență. Rusia consideră Estul Europei un teritoriu care i se cuvine de drept, iar pe noi, popoarele din această regiune, nu ne vede ca pe niște actori ai propriei istorii, ci ca pe un spațiu de negociat între marile puteri. Este exact logica care ne-a costat, ca națiune, jumătate de secol de comunism. Pentru Moscova, granița sferei sale de influență nu se oprește acolo unde harta trasează frontiera ei, ci se oprește acolo unde i se permite să ajungă. Ucraina nu luptă doar pentru ea însăși, ci este reduta care ține astăzi în picioare o graniță care, altfel, ar trece prin curtea noastră. Ucraina luptă pentru România și pentru întregul Flanc Estic, iar fiecare zi în care rezistă este o zi câștigată pentru securitatea noastră”, a explicat Alexandru Manda.

Minoritatea românească din Ucraina, argument secundar 

Un alt argument perfect legitim prin care România își poate justifica sprijinul pentru Ucraina îl reprezintă comunitatea de etnici români din țara vecină, care înainte de declanșarea războiului număra aproximativ 500.000 de oameni. La fel ca ucrainenii, românii sunt la rândul victime ale războiului declanșat la ordinul lui Vladimir Putin. Totuși, explică Alexandru Manda, o asemenea justificare ar transforma automat ajutorul într-unul condiționat, argumentul fiind vulnerabil în fața problemelor pe care aceștia le întâmpină cu autoritățile ucrainene.

„Comunitatea românească din Ucraina este importantă și trebuie să conteze în relația dintre cele două state. Prezența lor este un motiv în plus, unul foarte serios, pentru care România trebuie să fie alături de Ucraina. Însă, trebuie să fim precauți cu ideea de a construi sprijinul strategic pe un argument etnic. Un sprijin justificat prin faptul că avem frați acolo devine automat un sprijin condiționat. Mâine apare o dispută despre limba de predare în școlile din nordul Bucovinei, poimâine o declarație nefericită a unui oficial local, iar întregul edificiu al solidarității se prăbușește peste noapte. Argumentul principal rămâne cel strategic, iar el este valabil indiferent câți români trăiesc dincolo de graniță”, a subliniat analistul.

A făcut România destul pentru Ucraina? 

Întrebarea dacă România a făcut suficient pentru Ucraina presupune, în opinia lui Alexandru Manda, și stabilirea unui reper de comparație. El respinge ideea că răspunsul poate fi căutat exclusiv în ultimii patru ani și mută începutul crizei în 2014, odată cu anexarea Crimeei.

„Da (n.red - România ar fi trebuit să facă mai mult pentru Ucraina). Și cred că același răspuns onest îl datorează întreaga comunitate euro-atlantică. Marea greșeală a Occidentului nu s-a produs în 2022, ci în 2014. Invazia la scară largă s-a întâmplat și pentru că Europa, Statele Unite și Canada au făcut mult prea puțin și mult prea târziu după anexarea Crimeei. În realitate, războiul din Ucraina durează de 12 ani, doar că noi am ales să ne uităm în altă parte și am continuat să tratăm Rusia drept partener de dialog și de comerț. Acel răspuns firav a fost citit la Moscova ca o permisiune. Iar a fost atât de slabă pentru că era prinsă în propria dependență de gazul rusesc. Vina principală o poartă clasa politică europeană a anilor 2000, în frunte cu Angela Merkel, care nu doar că a adâncit această dependență, ci a acționat efectiv împotriva independenței energetice și a autonomiei strategice a Europei. România a avut norocul de a fi printre cele mai puțin dependente state europene de gazul rusesc, iar asta ne dă astăzi dreptul moral de a spune aceste lucruri cu voce tare”, a explicat Alexandru Manda.

Războiul informațional împotriva sprijinului pentru Ucraina

În opinia lui Alexandru Manda, scopul principal al campaniilor de dezinformare din România nu a fost convingerea populației să adopte o poziție deschis pro-rusă, ci slăbirea treptată a sprijinului pentru Ucraina. Strategia este mai eficientă, spune el, atunci când cultivă oboseala, neîncrederea și sentimentul că războiul nu mai privește România, decât atunci când promovează direct mesajele Kremlinului.

„Într-o măsură pe care mulți încă refuză să o accepte. Rusia se află într-un război deschis cu democrația occidentală și acționează fără să se mai ascundă pentru a submina valorile euro-atlantice în statele Flancului Estic. Nu este un război pe care îl duce cu tancuri, ci unul pe care îl duce cu telefonul din buzunarul fiecăruia dintre noi. Ceea ce am văzut în România, mai ales în 2024, este un război informațional la scară largă, purtat de Rusia sau de proxy finanțați de aceasta, cu un obiectiv foarte precis: deturnarea poziției României de sprijin pentru Ucraina. Propaganda nu are nevoie să te convingă că Putin are dreptate. Este mult prea greu și inutil de scump. Îi este suficient să te facă obosit, confuz și invidios. Să te facă să te întrebi de ce dăm noi, când noi nu avem. Din obosit devii indiferent, iar din indiferent devii ușor de condus într-o anumită direcție. Într-un spațiu public unde instituțiile statului tac luni la rând, singurii care vorbesc despre Ucraina sunt cei plătiți să mintă. Asta se rezolvă nu prin cenzură, ci prin prezență. Cu oameni care explică, cu date puse pe masă și cu răbdarea de a repeta adevărul de o sută de ori, pentru că minciuna se repetă de o mie”, a subliniat analistul.

A fost înțeleaptă decizia de a secretiza ajutorul pentru Ucraina?

În opinia lui Alexandru Manda, decizia autorităților de a păstra secrete datele privind ajutorul militar acordat Ucrainei, deși justificată oficial prin motive operaționale, a avut și un efect secundar important. În lipsa unor informații oficiale, spațiul public a fost lăsat la dispoziția speculațiilor și a campaniilor de dezinformare, iar cifre neverificate au circulat fără a putea fi contrazise cu date concrete.

„La baza unei societăți democratice stă transparența. Fără transparență nu poate exista încrederea cetățeanului în instituțiile sale, iar fără acea încredere nicio politică de securitate nu rezistă la primul vânt. Statul român a preferat să evite o discuție incomodă cu propriii cetățeni, iar prețul l-a plătit tot statul român, sub forma unei societăți mai divizate și mai ușor de manipulat. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm, și să o învățăm repede, pentru că deciziile grele de-abia acum urmează”, a explicat Alexandru Manda.