Van Persie, salvat prin soluţia Bosman. Belgianul care a revoluţionat fotbalul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1995, un belgian a schimbat radical modul în care jucătorii tratează cu angajatorii lor. Astfel, în zilele noastre, puterea jucătorului e mai presus de cea a clubului.

În urmă cu un deceniu şi jumătate, Jean Marc Bosman dădea complet peste cap sistemul de transferuri în Europa. Pe atunci mijlocaşul la RFC Liege obţinea, în numele fotbaliştilor profesionişti, dreptul de a se transfera liber la final de contract, ca urmare a deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Intrată în istorie drept Legea Bosman, aceasta a ajutat mulţi jucători în istorie, care şi-au putut rotunji substanţial conturile.  Cu toate acestea, Bosman nu a fost unul dintre ei.

Robin van Persie a vrut să plece. Arsenal a vrut ca el să rămână. Până la urmă, joacă pentru Manchester United. Luka Modrici a intenţional să lase în urmă Tottenham Hotspur de mai bine de un an. În ciuda eforturilor fostului său club, jucătorul poartă acum tricoul lui Real Madrid. 

În România, lucrurile nu stau la fel. De obicei, jucătorii care nu se supun deciziilor pe care le iau oficialii clubului lor, sunt constrânşi să plece de la echipă. La Steaua, jucătorii rebeli ajung la echipa a doua. Robinson Zapata, Dayro Moreno, Andrei Ionescu şi Adrian Neaga sunt doar câteva exemple de nume care au jucat la formaţia secundă a Stelei pentru că nu s-au conformat hotărârilor conducătorilor roş-albaştri.

Cu toate că în 1995 s-a bucurat de reuşita sa, ulterior, lui Jean Marc i-a mers tot mai rău. A devenit depresiv şi s-a apucat de băut. Vinul, vodka sau berea îl ajutau să uite, măcar pentru puţin timp, problemele cu care se confrunta. Cu toate că de problema alcoolului a scăpat, depresia nu a fost încă rezolvată. Sunt doar câţiva jucători care au avut viaţa mai uşoară datorită eforturilor lui Bosman. 

Trăieşte dintr-un ajutor social şi locuieşte într-un garaj transformat în apartament, la periferia lui Liege. În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă, belgianul declară că nu este invidios pe fotbaliştii care câştigă, în zilele noastre, sume colosale de bani, ca urmare a eforturilor sale de acum 17 ani, însă admite că şi-ar fi dorit mai multă solidaritate şi recunoaştere din partea lor. Până la urmă, le-a dăruit o nouă libertate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare