Superkombat: Jumătate din încasările de la gala de sâmbătă, donate pentru familiile victimelor din Colectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunţat că 50% din încasările din bilete de la marea finală Superkombat, programată sâmbătă la Sala Dinamo din Capitală, vor fi donate pentru familiilor victimelor de la clubului Colectiv.

"Suntem profund îndureraţi de ce s-a întâmplat la Colectiv, mai ales că fiecare dintre noi a avut un prieten care să fi suferit din cauza acestei tragedii fără precedent. Iniţial, chiar ne-am gândit la amânarea galei, dar cred că putem fi mai mult de ajutor aşa şi de aceea am decis că jumătate din banii de pe bilete să ajungă pentru ca cei aflaţi acum în spital să poată urma un program de recuperare eficient. Campania Fight for Life, prin care am ajutat până acum victimele inundaţiilor din Vaideeni şi copiii bolnavi de cancer de la Fundeni, se va dedica exclusiv acestor cazuri în perioada următoare", a declarat preşedintele Superkombat.
De asemenea, în timpul galei transmise în direct în peste 100 de ţări prin intermediul Fight Box şi Eurosport, pe grafica de televiziune va rula un cont al unei fundaţii pentru ca telespectatorii din străinătate să poată dona pentru această cauză. Superkombat lansează un apel şi pentru Ediţia Specială de pe 12 decembrie, din Italia, de la Torino, acolo unde vor lupta Cătălin Moroşanu şi Raul Cătinaş. "E o tragedie fără margini şi trebuie să fim mai solidari ca niciodată. Vom organiza o strângere de fonduri pentru a da o mână de ajutor victimelor", a spus şi Răzvan Botoi, promotorul local al galei de la Torino.

Cel mai mare eveniment al anului pe reguli K-1, finala Superkombat din 2015, care va programa o piramidă internaţională la categoria grea, dar şi meciul pentru titlul mondial dintre Andrei Stoica şi spaniolul Jorge Loren, va avea loc sâmbătă, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo. Biletele sunt disponibile în reţeaua eventim.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică