România a scris istorie în Slovenia! Elena Zaharia este vicecampioană mondială la tenis de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca Elena Zaharia a scris istorie în Slovenia. Tânăra este vicecampioană mondială la tenis de masă. Momentul reprezintă o premieră pentru sportiva aflată în prima finală de simplu la o ediție a Campiontului Mondial de Juniori.

Elena Zaharia este vicecampioană mondială la tenis de masă FOTO Facebook FRTM

Totodată, aceasta cea mai bună clasare a României din istorie.

Elena Zaharia a fost protagonista unor zile fantastice în Slovenia, unde a eliminat patru sportive valoroase printr-un joc solid, pentru a disputa finala probei, în urma căreia va pune cu mândrie la gât medalia de argint. De această dată, în fața titlului a stat Kuai Man (China), principala favorită a probei și sportiva deja medaliată la nivel de seniori, cu bronz mondial în proba de dublu mixt. Finala Elena Zaharia - Kuai Man s-a încheiat 0-4 (3-11, 11-13, 5-11, 5-11). Este a doua medalie prețioasă cucerită de Elena Zaharia la această ediție a Campionatului Mondial, după bronzul cu echipa U19, alături de Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roșu și Alesia Sferlea”, a anunțat Federația Română de Tenis de Masă pe Facebook.  

Patru medalii pentru sportivii români la campionatul Mondial Juniori, Slovenia 2023

Sportivii români care concurează la Campionatul Mondial Juniori, Slovenia 2023, au câștigat deja două medalii de bronz, atât echipa de fete, cât și cea de băieți, urcând pe podium. Cel puțin medalia de bronz o aveau asigurată, încă de ieri,  și la proba de simplu sportivii Eduard Ionescu și Elena Zaharia.

Medalii pentru ai noștri juniori, două medalii de bronz la echipe și două medalii ale căror culori se joacă mai departe, la simplu!

Bravo echipei masculine pentru un bronz muncit și meritat: Edi Ionescu, Darius Movileanu, Andrei Istrate si Dragos Bujor. Antrenori: Vasile Florea și Mădălin Ionașcu.

Bravo echipei feminine care duce mai departe tradiția și își confirmă valoarea: Elena Zaharia, Ioana Sângiorzan, Bianca Mei Roșu și Alesia Sferlea, antrenori: Elena Sebe și Alex Dinca. Simplu masculin: Eduard Ionescu și-a asigurat medalia de bronz după o victorie la mare lupta, cu răsturnari de scor incredibile, 4-3, cu Keishi Hagihara (JPN).

Simplu feminin, Elena Zaharia, care, într-o manieră impresionantă, și-a depășit net adversara, 4 -0 cu Park Gahyeon(KOR). Elena și Edi vor lupta fiecare, mâine, pentru locul în finala CM de juniori. Sa le ținem pumnii, acum ori niciodată, indiferent de adversar! Bravo întregii echipei din spatele acestor sportivi de excepție!”, este mesajul președintelui FRTM, Cristi Romanescu, postat sâmbătă, 2 decembrie 2023, pe contul său de Facebook.

Între timp s-a jucat și semifinala de la simplu masculin, duelul Eduard Ionescu - Wen Ruibo încheindu-se 2-4 (11-5, 20-18, 9-11, 8-11, 9-11, 7-11).

Mai multe pentru tine:
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”