Petrecere la naţionala de Kempo: Yamato Zaharia şi-a sărbătorit majoratul alături de familie şi prieteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amatto şi Yamato Zaharia

Sportivii Federaţiei Române de Kempo, una dintre cele mai galonate organizaţii sportive din ţara noastră, au avut în aceste zile prilej de sărbătoare. Yamato Zaharia, campion mondial la Kempo şi căpitanul naţionalei, a împlinit vârsta de 18 ani.

O dată cu vârsta majoratului, Yamato Zaharia va putea da examenul pentru obţinerea centurii negre, singura care îi lipseşte din palmaresul său. Deşi este fiul lui Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, Yamato nu s-a bucurat niciodată de un tratament preferenţial din partea tatălui său. Între cei doi există o legătură specială, descrisă cel mai bine de Yamato: 

„Pentru mine, tata este idolul meu pentru că este un luptător şi un antrenor excepţional, respectat de toţi elevii lui, pentru că este un adevărat lider, foarte puternic, care impune respect peste tot, dar mai ales pentru că niciodată nu uită sa fie tată“, a declarat acesta pentru iClara.ro.
Revenind la petrecerea de majorat, aceasta a avut loc la un restaurant cunoscut din Bucureşti, la ea participând prietenii si colegii lui Yamato Zaharia, atât din cadrul Liceului „Dante Aligheri“, cât şi din cadrul naţionalei de Kempo a României. 

Ştiri pe aceeaşi temă:

Amatto Zaharia, primul român din conducerea mondială a MMA-ului

Campionul mondial Yamato Zaharia: „Tata este idolul meu, impune respect peste tot!“

Ştiri similare pe dolce-sport.ro:

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, vizat într-un dosar de tentativă de omor

VIDEO Imagini horror în Italia! Suporterii au intrat pe teren şi au luat la bătaie jucătorii

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?