Gimnastele contraatacă: Bela Karolyi, antrenorul bătăuş!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bela Karolyi

În cadrul emisiunii „Adevăruri despre trecut” de la TVR, fosta vicecampioană olimpică Georgeta Gabor Antohi a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre abuzurile de la lotul de gimnastică al României, condus atunci de Bela Karolyi.

„De câte ori cădeai, de atâtea ori te dădea cu capul de bârnă. Aveai senzaţia că îşi varsă toţi nervii pe tine. Bătaia era prezentă tot timpul. Eu n-am mâncat atâta bătaie precum alte colege. Aveau o chestie, te dădeau cu capul de bârnă. (n.n. Bela Karoly) Te lovea cu nişte ghiuluri, doar în cap îţi dădea. Te lovea cu palma, cu adidasul. În momentul în care a început să facă rezultate cu noi, a început să încuie sala la antrenamentele noastre. N-aveam cui să spunem. Nu te întreba nimeni dacă eşti sănătos sau nu. Ne-a spus că suntem cam grase. Dar noi aveam 50 de grame în plus. A venit să ne stabilească un regim de slăbire. Am avut nişte coaste rupte apoi, am căzut la paralele. Am avut două turnee la care am mers aşa, nu puteam să respir. Nu-mi dădea voie să mă vait. Antrenorii, având gir deplin din partea părinţilor, credeau că au drept de viaţă şi de moarte. Mă trezeam cu palme în cap pentru că am 5 grame în plus”, a rememorat fosta gimnastă la TVR, declaraţie preluată de gsp.ro.

Şi Securitatea a urmărit-o

„După ce am ieşit din gimnastică, Securitatea a stat câţiva ani pe capul meu. Veneau la mine acasă şi cotrobăiau. Am avut lehamite ani de zile pentru gimnastică, ani de zile nu m-am mai uitat la acest sport. Iert foarte mult din ce s-a întâmplat atunci, dar nu uit”, a încheiat Georgeta Gabor Antohi.

Bela Karolyi a pregătit lotul olimpic de gimnastică al României începând din 1974 şi până când a rămas alături de soţia sa, în 1981, în Statele Unite, după ce a cerut azil politic.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul