Cristiano Ronaldo a aflat sentința după gestul golănesc. Prima reacție a portughezului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristiano Ronaldo (38 de ani), starul lui Al Nassr, a devenit ținta criticilor în Arabia Saudită după un gest obscen făcut la finalul meciului cu Al Hilal, pierdut cu 0-2. Portughezul și-a dus mâna în zona genitală în timp ce suporterii îi strigau numele lui Lionel Messi, gest făcut chiar în timpul Ramadanului.

Cristiano Ronaldo a șocat lumea arabă cu gesturile sale. Foto Al Nassr

Fanii au cerut expulzarea lusitanului din Arabia Saudită, în timp ce avocatul Nouf Bint Ahmed a anunțat că a depus plângere penală împotriva lui Cristiano Ronaldo și solicită Ministerului de Interne din Arabia Saudită să intervină și cere arestarea și expulzarea lui fotbalistului.

"Este considerată o infracțiune de faptă dezonorantă făcută în public și este una dintre infracțiunile care implică arestarea și deportarea dacă este săvârșită de un străin", a spus avocatul, în fapt vocea a mii de arabi care au scris pe rețelele sociale că se simt jigniți de gestul făcut de vedeta lui Al Nassr.

Comisia de Disciplină, îngăduitoare

Însă Comisia de Disciplină a Federației Saudite a fost blândă cu starul portughez. Deși a luat la cunoștință ceea ce a făcut CR7, a decis să nu ia nicio măsură împotriva acestuia, pentru că ”incidentul a fost difuzat doar pe rețelele sociale, nu și pe transmisiunea oficială”, informează goal.com.

Ronaldo și gestul golănesc de la finalul derby-ului cu Al Hilal. Captură TV

Cristiano Ronaldo a fost apărat și de oficialii clubului Al Nassr, care au susținut că fotbalistul nu a vrut să jignească suporterii, ci avea o problemă în zona respectivă.

”Ronaldo are o accidentare. Duelul său cu Gustavo Cuellar, jucător la Al Hilal, a început cu o lovitură într-o zonă foarte sensibilă. Aceasta este informația confirmată. În ceea ce privește explicațiile pentru fani, ei sunt liberi să creadă ce vor”, a spus jurnalistul Muhammed Al-Enezi, după meci, în urma unei discuții purtate cu cei din conducerea clubului Al Nassr.

Mesaj pentru fani

După ce a aflat că nu va fi penalizat în niciun fel de Comisia de Disciplină, starul portughez a postat un mesaj pe rețelele sociale prin a anunțat ce urmează pentru el. "Concentrat pe antrenamentele pentru semifinală. #EidMubarak tuturor celor care sărbătoresc astăzi", a scris Cristiano Ronaldo, pe Instagram, felicitându-i pe arabi la finalul Ramadanului. Luni, portughezul joacă în partida Al Nassr - Al Wehda, din semifinalele Cupei Regelui.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată