William și Kate erau fanii lui Meghan înainte ca aceasta să facă parte din familia regală

0
Publicat:

Prințul William și Kate Middleton știau cine este Meghan Markle cu mult înainte ca Prințul Harry să o prezinte familiei regale.

Meghan, Harry și William, înainte de ruptura din familia regală FOTO Profimedia

În memoriile sale așteptate cu nerăbdare, ducele de Sussex scrie că a fost șocat să descopere că fratele și cumnata lui erau fanii serialului  „Suits”, în care Meghan Markle juca.

Harry, în vârstă de 38 de ani, își amintește că a fost invitat la cină acasă la fratele său pentru că „știau că se întâmplă ceva” cu el și „voiau să afle” ce este.

Prințul dezvăluie că le-a spus că există o nouă persoană în viața lui , iar ei „au năvălit” și au vrut să afle cât mai multe despre identitatea femeii misterioase.

După ce i-a pus să jure pe William și Middleton, ambii în vârstă de 40 de ani, că vor păstra secretul, ducele le-a spus că ea este o actriță din America și că a jucat în serialul „Suits”. „Au rămas cu gurile căscate”, scrie Harry. „Apoi s-au întors unul către celălalt”.

Ducele de Sussex își amintește că a fost șocat de reacția lor, până când i-au explicat că erau fanii serialului „Suits”. Apoi l-au „bombardat” pe Harry cu întrebări, iar acesta le-a spus o versiune „abundent redactată” a curtării lor. „Nu am vrut să dau prea multe detalii”, scrie el.

Cu toate acestea, Harry le-a spus celor doi că abia așteaptă ca Markle să li se alăture și să petreacă mai mult timp împreună, împlinindu-și astfel dorința de a se alătura cuplului cu un partener egal.

William l-a avertizat pe Harry în privința relației cu Meghan Markle

Dar când ducele de Sussex le-a mărturisit că simte că Meghan este aleasa, William a ezitat să îl fericite. În schimb, și-a avertizat fratele să ia ușor relația cu Meghan: „La urma urmei, este o actriță. S-ar putea întâmpla orice”. Harry recunoaște că acest comentariul l-a durut la acea vreme, dar nu a spus nimic.

Existau de mult timp speculații că Prințul de Wales l-a sfătuit pe fratele său mai mic să  ia mai ușor relația cu Markle, asta după ce s-a alarmat când a văzut că cei doi se logodesc după doar un an. Cartea Prințului Harry va fi publicată pe 10 ianuarie. Palatul Buckingham a refuzat să comenteze acuzațiile.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei