Mariah Carey şi Nicki Minaj au părăsit „American Idol“ după sezonul cu cele mai scăzute ratinguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După numai un sezon în care au jurizat talent-showul din Statele Unite, cele două cântăreţe au renunţat la emisiunea-fenomen în care s-au certat constant, dar au înregistrat cea mai mică audienţă din istoria emisiunii. Artistele vor să acorde mai mult timp proiectelor muzicale.

„Mulţumesc «American Idol» pentru o experienţă care mi-a schimbat viaţa. E timpul să mă concentrez pe muzică“, a postat interpreta rap Nicki Minaj pe contul ei de Twitter. Din acelaşi motiv a plecat şi Mariah Carey care, aşa cum a notat impresarul ei pe acelaşi cont de socializare, se pregăteşte pentru un turneu mondial.

Pentru al 12-lea sezon, producătorii „American Idol“ i-au înlocuit pe Steven Tyler şi Jennifer Lopez cu Mariah Carey (43 de ani) şi Nicki Minaj (30 de ani), în speranţa că acestea vor aduce audienţe mai ridicate. În ciuda expectaţiilor, ratingurile din acest sezon au fost cele mai scăzute din istoria „American Idol“, rezultatul fiind cu atât mai nesatisfăcător cu cât cele două dive s-au certat constant pe platourile de filmare din pricina divergenţelor de opinie privind valoarea concurenţilor. De exemplu, într-o ediţie, Minaj a refuzat o participantă care a îndrăznit să poarte un machiaj similar cu al ei, în timp ce Mariah Carey a protestat că acesta este un show de talente, mai presus de înfăţişare.

Keith Urban, între cele două cântăreţe aflate în conflict. FOTO Reuters

Din echipa celui de-al 12-lea sezon „American Idol“ au mai făcut parte şi cântăreţul de muzică country Keith Urban şi artistul Randy Jackson, acesta din urmă anunţând, de asemenea, că nu va mai juriza talent-showul în sezonul următor, după 12 ani în care a lansat talentele din Statele Unite.

Potrivit presei internaţionale, Mariah Carey a fost cea mai scumpă achiziţie de la American Idol, cu un salariu de 18 milioane de dolari. Nicki Minaj, în schimb, a primit doar 12 milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent