Mariah Carey s-a logodit cu un magnat australian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană Mariah Carey, în vârstă de 45 de ani, s-a logodit cu iubitul ei, magnatul australian James Packer, informează site-ul revistei People.com, citat de Mediafax.

Mogulul media James Packer, în vârstă de 48 de ani, a cerut-o în căsătorie pe vedeta americană, la New York, joi seară.

Cei doi s-au cunoscut la premiera filmului „Hercules“, în 2014, a dezvăluit celebra cântăreaţă, într-un interviu pe care l-a acordat anul trecut.

Mariah Carey şi James Packer au apărut pentru prima dată împreună în public în septembrie 2015, la premiera de la New York a filmului „Internul/ The Intern“. Anterior, cei doi au fost fotografiaţi în iunie, în timpul unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Italia.

Cântăreaţa şi iubitul ei au petrecut sărbătorile de iarnă împreună, în celebra staţiune Aspen din statul Colorado, alături de cei doi copii ai artistei, gemenii Monroe şi Moroccan.

Acesta va fi cel de-al treilea mariaj pentru Mariah Carey, care a fost căsătorită cu mogulul din industria muzicii Tommy Mottola şi cu rapperul şi prezentatorul de televiziune Nick Cannon.

Surse apropiate celor doi susţin că Packer şi-a dorit să o întâlnească pe Mariah Carey încă de la divorţul acesteia de rapperul Nick Cannon, în 2014. Pentru o scurtă perioadă, la începutul acestui an, s-a scris în presa mondenă că artista în vârstă de 45 de ani ar avea o legătură cu Brett Ratner, prieten al miliardarului James Packer, însă Carey a negat zvonurile, declarând că producătorul de film îi este doar un bun amic.

Printre fostele iubite ale magnatului James Packer se numără prezentatoarea postului de televiziune CNBC Tania Bryer, actriţa Joan Severance şi cântăreaţa australiană Deni Hines. Packer a fost căsătorit cu fotomodelele Jodhi Meares şi Erica Baxter, cu aceasta din urmă, de care a divorţat în 2013, având trei copii.

Packer deţine controlul asupra grupului media Consolidated Press Holdings Limited şi a ocupat locul al patrulea în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri australieni pe 2015, potrivit publicaţiei Forbes Asia.

Mariah Carey şi-a lansat cariera în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, care i-a fost şi soţ timp de patru ani, fiind recunoscută pentru vocea sa care atinge cinci octave. A lansat 13 albume de studio şi a jucat în mai multe filme.

După o perioadă de zvonuri şi informaţii contradictorii, Mariah Carey şi rapperul Nick Cannon au anunţat, în august 2014, că s-au separat cu câteva luni înainte. Cannon a depus actele de divorţ în mod oficial în decembrie 2014. Cei doi s-au căsătorit în 2008, iar gemenii lor, Moroccan şi Monroe, s-au născut în aprilie 2011.

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
România se reinventează între Washington și Paris. Cu cine vom „defila” în noua politică externă: „Doar ei ne pot apăra de ruși”
Premierul Bolojan nu-și schimbă părerea despre reducerea numărului de parlamentari: „E o formă de respect pentru electorat”
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii