Dana Nălbaru, deranjată de agitația dintr-un oraș: „Abia aștept să ajung la țară”. Ea și Dragoș Bucur locuiesc în mijlocul naturii

0
Publicat:

Dana Nălbaru a vizitat recent un oraș din România, iar experiența nu a fost deloc una plăcută. Fosta solistă Hi-Q s-a declarat deranjată de ritmul alert al orașului și a mărturisit că abia așteaptă să se întoarcă în liniștea de la țară.

Dana Nălbaru trăiește o viață liniștită la țară. FOTO: captură video YouTube

Pe contul de Instagram pe care îl administrează alături de soțul ei, Dragoș Bucur, artista a împărtășit gândurile sale după o vizită în Capitală:

„Am fost în București. Abia aștept să ajung la țară. O zi în haosul acela e mai mult decât suficient pentru a realiza cât de bună a fost alegerea mutării aproape de natură. Nu, nu avem tot timpul din lume, deși asta sună bine în cântec. Cât avem, însă, hai să fie cu real folos pentru suflet”, a spus Dana, citată de Click!.

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur s-au mutat în satul Moșteni-Greci, județul Argeș, unde trăiesc departe de agitația urbană alături de cei trei copii ai lor – Sofia (18 ani), Roxana India (13 ani) și Kadri (10 ani). Copiii nu merg la școală, fiind educați acasă prin sistemul de homeschooling.

Cuplul împărtășește pe rețelele sociale cum este viața la țară, postând imagini cu peisajele rurale și momentele de liniște. Totodată, cei doi au lansat și un serial pe YouTube în care prezintă beneficiile traiului simplu, în mijlocul naturii.

Postarea Danei a rezonat cu urmăritorii săi, mulți dintre ei spunând că au făcut aceeași alegere:

„Și noi ne-am mutat de mai bine de un an la țară și nu regret nici măcar o secundă. Fac pâine în casă, avem grădină, solar și liniște cât cuprinde”, i-a scris o admiratoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model