Unde va avea loc cel de-al doilea sezon „Asia Express“: emisiunea îşi va schimba şi numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al doilea sezon al emisiunii „Asia Express“, de la Antena 1, prezentat de Gina Pistol şi produs de Mona Segall, va avea parte de câteva schimbări.

După ce primul sezon al emisiunii „Asia Express“ s-a filmat în Vietnam, Cambodgia, Laos şi Thailanda, potrivit unor informaţii obţinute de „Click!“, noua echipă de vedete se pregăteşte pentru o aventură în India. Astfel, odată cu această nouă locaţie şi numele show-ului va deveni „India Express“.

De asemenea, potrivit unor zvonuri, cântăreaţa Ruby (29 de ani) se va afla printre noii concurenţi. Cântăreaţa, care ar fi trebuit să apară într-un alt reality-show pregătit de Antena 1, „Ultimul trib“, avea însă de pus la punct detalii legate de noua ei locuinţă, aşa că a renunţat la aventura din Madagascar pentru cea din India.

Cântăreţele Raluka (28 de ani), pe numele real Alexandra Raluca Nistor, şi Ana Baniciu (25 de ani) au câştigat primul sezon „Asia Express“, învingându-i pe Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. După o cursă contracronometru şi o serie de probe dificile, cele două câştigătoare au intrat în posesia marelui premiu – o amuletă în valoare de 30.000 de euro.

Ana Baniciu şi Raluka, câştigătoarele primului sezon „Asia Express“ FOTO Antena 1

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie