Gorghiu, privind demersul lui Stelian Tănase: Vom stabili data pentru dezbaterea situaţiei TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu a afirmat că starea TVR trebuie discutată cât se poate de obiectiv FOTO Eduard Enea

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, a declarat, marţi, în contextul scrisorii adresate de Stelian Tănase, că la prima întâlnire pe care partidele parlamentare o vor avea, se va stabili o dată pentru dezbaterea situaţiei TVR, iar la discuţii trebuie să participe şi un reprezentat al Executivului.

Alina Gorghiu: „Starea TVR trebuie discutată obiectiv şi cât se poate de realist“

„Sunt mai mult decât de acord să analizăm şi această problemă în dezbaterile care vor avea loc. Nu cred că vreunul dintre colegii mei, liderii partidelor politice vor avea ceva de obiectat. Situaţia TVR a fost propusă spre dezbatere de Kelemen Hunor, va trebui doar ca la prima întâlnire pe care o vom avea, în măsura în care se va stabili, atunci, o agendă pentru următoarele întâlniri să abordăm şi acest punct. Mi se pare extrem de important acest punct şi va fi ridicat cu siguranţă în cadrul întâlnirii“, a declarat Alina Goghiu pentru Mediafax.

Gorghiu a afirmat că starea TVR trebuie discutată cât se poate de obiectiv, fără a prejudicia soarta Televiziunii Române, „în funcţie de simpatia sau antipatia unui prim-ministru faţă de cel care manageriază instituţia“.

„Aş fi fost îngrijorată dacă nu vedeam o solicitare din partea directorului Televiziunii Române pentru o dezbatere serioasă privind situaţia acestei instituţii şi aşa cum am spus-o în nenumărate rânduri sunt de părere că starea TVR trebuie discutată cât se poate de obiectiv, cât se poate de realist fără a prejudicia această instituţie în funcţie de simpatia sau antipatia unui prim-ministru faţă de cel care manageriază instituţia“, a declarat Alina Gorghiu.

Kelemen Hunor a propus dezbaterea situaţiei TVR

Copreşedintele PNL a mai subliniat că, liderul UDMR, Kelemen Humor, este cel care a propus, iniţial, ca partidele politice să ia în dezbatere situaţia Televiziunii Române odată cu celelalte şase teme avansate de PNL pentru consultările cu partidele parlamentare.

„Să nu uităm că UDMR a fost cea care, prin vocea preşedintelui Kelemen Humor, a propus ca la cele şase puncte pe care PNL le-a înaintat spre dezbatere tuturor partidelor politice, a propus să adăugăm inclusiv punctul privitor la situaţia TVR. Încă de atunci am reacţionat şi am spus că mi se pare un subiect extrem de important care trebuie să îşi găsescă o rezolvare“, a spus Gorghiu.
În opinia sa, o rezolvare sustenabilă a situaţiei de la TVR trebuie să fie găsită prin consens politic.

„O rezolvare a situaţiei, după atâta vreme în care Guvernul a ingnorat starea TVR, trebuie găsită prin consens politic pentru că altfel va fi doar o cârpeală, o situaţie temporală, care va duce la acelaşi final“, a afirmat copreşedintele PNL.

Alina Gorghiu a mai fost de părere că la discuţia pe tema situaţiei din TVR va trebui să ia parte şi un reprezentant al Executivului cu putere de decizie "pentru că mare parte din soluţionarea situaţiei de la TVR depinde de reacţia Guvernului".

„Din păcate, sau din fericire, nu ştiu cum va fi, la această discuţie, în mod obligatoriu, trebuie să participe şi un reprezentant al Executivului cu putere de decizie pentru că mare parte din soluţionarea situaţiei de la TVR depinde de reacţia Guvernului“, a afirmat Gorghiu.

„Cea mai dificilă perioadă din istoria TVR“

Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), le cere liderilor principalelor forţe politice „să ia în discuţie în regim de urgenţă situaţia gravă“ a TVR, precizând că Televiziunea Română traversează „cea mai dificilă perioadă din istoria instituţiei“.

Stelian Tănase a adresat liderilor o scrisoare deschisă în care precizează că a aflat din mass-media că „principalele forţe politice intenţionează să participe la mai multe întâlniri menite să ia în discuţie probleme de interes public - codul fiscal, situaţia economiei româneşti, etc“. În context, el solicită discutarea de urgenţă şi a situaţiei TVR, motivând că „orice amânare ar putea duce la consecinţe fatale pentru televiziunea publică“.

Săptămâna viitoare, reprezentanţii partidelor parlamentare ar urma să aibă consultări pe tema Codului Fiscal, liberalii solicitând şi discutarea legii salarizării bugetarilor, dar şi alte teme care ţin de interes public.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete