Anunț șoc făcut de cântăreața Lizzo, după ce a fost dată în judecată de dansatoarele ei: „M-am săturat”

0
Publicat:

Cântăreața americană Lizzo, în vârstă de 35 de ani, a făcut un anunț care i-a luat prin surprindere pe fanii săi. Artista a transmis într-o postare pe Instagram că a renunțat la industria muzicală pentru că s-a săturat să fie ridiculizată pe internet pentru aspectul și caracterul ei, relatează Sky News. 

Lizzo a fost dată în judecată în august 2023 de dansatoarele ei. Foto profimedia (Arhivă)

Vedeta, al cărei nume real este Melissa Viviane Jefferson, nu a spus clar la ce se referă sau ce a dus la această declarație. 

Totuși, anunțul survine la o zi după ce un avocat, care le reprezintă pe cele trei foste dansatoare care au dat-o în judecată pe Lizzo în luna august a anului trecut, a spus că este „rușinos" faptul că artista a fost cap de afiș la o strângere de fonduri la Radio City pentru președintele american Joe Biden „pe fondul unor acuzații atât de grave"

M-am săturat să fiu târâtă de toată lumea din viața mea și de pe internet. Tot ceea ce vreau este să fac muzică, să îi fac pe oameni fericiți și să ajut lumea să fie un pic mai bună decât am descoperit-o eu. Dar încep să simt că lumea nu mă vrea. 

 Mă confrunt în mod constant cu minciuni spuse despre mine pentru a obține putere și vizualizări... fiind ținta glumelor de fiecare dată din cauza felului în care arăt. 

 Caracterul meu este desființat de oameni care nu mă cunosc și care nu-mi respectă numele”, se arată în postarea cu pricina. 

În august 2023, Lizzo a fost dată în judecată de fostele dansatoare Arianna Davis, Crystal Williams și Noelle Rodriguez, care au acuzat-o de hărțuire sexuală și de crearea unui mediu de lucru ostil. 

La vremea respectivă, vedeta pop a descris acuzațiile ca fiind „greu de suportat și extrem de dezamăgitoare", adăugând că afirmațiile sunt „la fel de puțin credibile pe cât par". 

Joi, Lizzo a fost prezentă la Radio City Music Hall din New York cu ocazia unei strângeri de fonduri pentru președintele SUA, pe care Mindy Kaling a găzduit-o. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort