„Star Wars: Trezirea forţei“ a doborât recordul de încasări în prima zi de proiecţii în China VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
China urmează să devină cea mai mare piaţă de desfacere a filmelor din lume, iar „Star Wars: Trezirea Forţei“ profită de acest lucru FOTO GettyImages/Gulliver

„Războiul Stelelor: Trezirea Forţei/ Star Wars: The Force Awakens“, ultimul film din saga „Star Wars“, care a doborât toate recordurile la încasări în America de Nord, a fost lansat sâmbătă în cinematografele din China şi a generat venituri considerabile încă de la primele proiecţii.

Star Wars: Trezirea Forţei“ a ajuns târziu în China, dar a făcut-o în stil mare, după ce a doborât toate recordurile la box office-ul autohton, arată compania Disney, citată de „Financial Times“. „Trezirea Forţei“ este al şaptelea film al francizei, dar primul care este proiectat în China, după ani în care schimbul cu exteriorul nu a fost permis.

Chiar dacă nu are cifrele oficiale pentru China, Disney spune că „Star Wars: Trezirea Forţei“ a generat vânzări de bilete în valoare de 33 de milioane de dolari doar în ziua de sâmbătă, ceea ce face ca cel mai nou film „Star Wars“ să devină pelicula cu cele mai mari încasări în ziua premierei pentru Disney în China, dar şi filmul cu cele mai mari încasări într-o zi în China.

China urmează să devină cea mai mare piaţă de desfacere a filmelor din lume în următorii doi ani, în prezent fiind a doua piaţă de film ca mărime din lume. Iar de acest lucru profită acum şi „Star Wars“, Disney sperând ca încasările de aici să ducă producţia peste „Avatar“ la nivelul încasărilor generate la nivel mondial. Analiştii au subliniat faptul că filmele lansate în ultimii ani au înregistrat rezultate similare şi în Statele Unite ale Americii şi în China, în ceea ce priveşte veniturile.

În schimb, „Star Wars: Trezirea Forţei“ a surclasat SF-ul „Avatar“, devenind astfel filmul cu cele mai mari încasări din istoria box office-ului nord-american, şi ocupă locul al patrulea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, după doar trei săptămâni de proiecţii.

Pe de altă parte, deşi biletele la multe dintre proiecţiile filmului de la Beijing erau epuizate sâmbătă, unii cinefili nu sunt siguri că filmul se va bucura de un succes generalizat în această ţară. „Noi nu am crescut uitându-ne la filme, asemenea multor occidentali. Cred că tinerii din China sunt curioşi să afle ce se întâmplă în «Star Wars», dar nu sunt sigur că generaţia mai în vârstă ar fi atât de interesată“, a explicat Andi Cheung, un designer grafic în vârstă de 26 de ani, pentru DPA.

Primele trei filme ale seriei „Star Wars“ nu au fost proiectate în cinematografele din China în anii 1970 şi 1980, atunci când economia ţării era în mare parte închisă schimburilor cu exteriorul. China restricţionează încă importurile de filme străine la 34 de titluri pe an, de teamă că o deschidere completă faţă de piaţa externă ar afecta propria sa industrie cinematografică.

„Star Wars: Trezirea Forţei“ a stabilit, de la lansarea sa în cinematografe, pe 18 decembrie, mai multe recorduri mondiale. Astfel, după ce a vândut bilete pentru suma de 528,9 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii, depăşind astfel performanţa filmului „Jurassic World“ şi devenind filmul cu cel mai bun debut din istorie, cel mai recent episod din saga „Războiul stelelor“ a mai depăşit o dată franciza cu dinozauri, devenind filmul care a atins cel mai repede pragul de încasări de un miliard de dolari la nivel mondial, în numai 12 zile de la lansare.

„Star Wars: Trezirea Forţei“, regizat de J. J. Abrams, este o continuare a faimoasei saga creată de George Lucas, iar acţiunea se petrece la 30 de ani distanţă de cea din episodul al şaselea al seriei, „Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi“, lansat în 1983. Luke Skywalker, ultimul maestru Jedi, a dispărut, însă el trebuie neapărat să fie găsit pentru a salva galaxia de acţiunile maleficului Prim Ordin, organizaţia ce a înlocuit Imperiul Galactic. Prinţesa Leia, devenită general, îl trimite pe pilotul de vânătoare Poe Dameron într-o misiune specială, cu obiectivul de a-l găsi pe Luke Skywalker. El se va întâlni în această misiune cu tinerii Finn şi Rey. Din distribuţia celui de-al şaptelea episod al francizei fac parte atât actorii din distribuţia originală – Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill şi Peter Mayhew –, cât şi nou-veniţii Daisy Ridley, Adam Driver, Gwendoline Christie, Oscar Isaac şi Simon Pegg.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”