De ce a fost interzis filmul „De ce trag clopotele, Mitică?“. Scenele care i-au scos din minți pe comuniști VIDEO

Filmul lui Lucian Pintilie „De ce trag clopotele, Mitică“ este exemplul cel mai flagrant de cenzură din cinematografia ceaușistă. Bogdan Jitea, expert IICCMER, explică de ce autoritățile au băgat la sertar pelicula pe care s-au cheltuit 10 milioane de lei.

În timp ce „Reconstituirea“ în regia aceluiași cineast a rulat pentru câteva săptămâni şi nu a fost interzis oficial, „De ce trag clopotele, Mitică?“ a fost blocat în sertarele cenzorilor ideologici până în ultimele momente ale regimului, spune Bogdan Jitea.

După experiența nefericită din România, Lucian Pintilie a ales să se expatrieze și să lucreze în străinătate. Succesele de pe scenele marilor teatre franceze şi mai ales cel pe care l‑a avut în cinematografia iugoslavă cu „Salonul nr. 6“ i-au determinat pe culturnicii regimului Ceauşescu să îi propună în 1979 revenirea în țară pentru a realiza un film.

În toamna lui 1979 au început primele prospecțiuni pentru alegerea locațiilor şi s-a definitivat distribuția filmului. Filmul a inclus tot ce avea mai bun teatrul românesc la ora respectivă. Pe lângă Victor Rebengiuc (Pampon), îi regăsim pe Ştefan Iordache (Mitică), Gheorghe Dinică (Bibicu), Mircea Diaconu (Iordache), Tora Vasilescu (Didina), Mariana Mihuţ (Miţa Baston), Florin Zamfirescu (Catindatul) şi mulţi alţii.

Filmul, definitivat sub titlul schimbat „De ce trag clopotele, Mitică?“, nu a fost ecranizarea fidelă a textului piesei, a reflectat viziunea cineastului asupra universului caragialian.

Filmul, spune expertul IICCMER, a fost un pretext pentru Pintilie de a opera un aspru rechizitoriu al societății românești, incomplet modernizate și aflată încă la întretăierea dintre lumea balcanică și cea occidental-europeană.

„Racordurile în contemporaneitate nu au scăpat tovarășilor, mai ales comentariile politice din baia publică a demagogului (Constantin Băltărețu) ce priveau regimul din Rusia – „o tiranie” – sau instigarea la balul mascat din partea aceluiași personaj  pentru manifestații de stradă împotriva guvernului, pentru ca apoi să se arate dezamăgit de apatia publică. „Dar noi nu, noi, stăm ca blegii în cafenele și în berării. Și la baruri mascate. Și la carnavaluri. Și lăsăm pe toți atârni-pisicii să-și facă de cap și sub diferite pretexte.” În momentul în care observă că între timp i s-au furat botinele, demagogul strigă exasperat: „țară de hoți și de bagabonți!“, spune expertul IICCMER.

În urma vizionărilor, responsabilii politici cu cinematografia i-au cerut lui Lucian Pintilie mai multe modificări asupra materialului filmat, dar acesta a refuzat categoric.

La 5 ianuarie 1984, Pintilie a fost convocat de Biroul Executiv al Centralei Româniafilm și consiliul de conducere al Casei de Filme 5. Întreaga ședință s-a transformat într-o adevărată demascare a cineastului, unul dintre cei mai vehemenți critici fiind chiar un coleg de breaslă, regizorul Mircea Drăgan.

Așa se face că filmul a rămas interzis aproape un deceniu, pentru ca evenimentele din decembrie 1989 să permită, în sfârșit, vizionarea sa de către români.