Surse: Liberalii vor să-i facă loc la ANIF unui pesedist din fieful lui Paul Stănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit Foto: Agrointel. Şeful PSD-ist al ANIF şi-a negociat cu PNL un post de vicepreşedinte în aceeaşi instituţie

Florin Ionuţ Barbu, încă preşedinte al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, a reuşit, conform unor surse din PNL, să-şi negocieze rămânerea în cadrul instituţiei pe un post de vicepreşedinte.

Aflat în concediu medical, Florin Ionuţ Barbu, un apropiat al senatorului Paul Stănescu ar fi “convins” un influent liberal din aparatul guvernamental că merită să-şi continue activitatea în fruntea ANIF, unde s-a făcut remarcat după ce a drenat zeci de licitaţii în favoarea unor firme din judeţul Olt.

Mai precis, Florin Ionuţ Barbu a transformat ANIF în vaca de muls a grupării Paul Stănescu-Marius Oprescu (peşedintele CJ Olt)-Marius Iancu (deputat PSD de Olt)-Vali Ţiţirigă (patronal firmei Wagramer Termo 2000). În ultimul an, firma lui Vali Ţiţirigă a câştigat licitaţii de peste 50 de milioane de euro de la ANIF, ultima fiind adjudecată pe 13 septembrie 2019 cu următoarele obiective: Proiectare (unde este cazul), asistenţă tehnică (unde este cazul) şi execuţie lucrări pentru următoarele sedii aparţinând Inspectoratului de Stat în Construcţii: Lotul 1 : Execuţie lucrări pentru obiectivul de «Efectuare lucrări de reparaţii capitale respectiv: restaurare, consolidare, modernizare, recompartimentări interioare şi extindere, amenajare incintă şi împrejmuire, etc. şi reparaţii la corpurile anexă ale sediului Inspectoratului Judeţean în Construcţii Olt» + Lotul 3: Proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii «Construire sediu Inspectoratul Judeţean în Construcţii Vâlcea»”.

De altfel, firma lui Vali Ţiţirigă a câştigat în perioada iunie 2018-decembrie 2019, şapte licitaţii în valoare de 20 de milioane de euro organizate de ANIF, şef al instituţiei fiind Florin Ionuţ Barbu. Cum am precizat mai sus, începând din decembrie 2019 acesta s-a aflat în concediu medical, însă revenirea lui în cărţi la conducerea ANIF pe postul de vicepreşedinte este aşteptată cu interes de susţinătorii din PSD Olt, chiar dacă o bună parte din sumele câştigate din contractile cu instituţia vor trebui împărţite cu noua proptea liberală.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €