Orban, despre proteste: „Este folosită ca pretext pandemia. Să nu ne imaginăm că din senin se organizează manifestaţii în atâtea oraşe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Ludovic Orban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis marţi că nu contestă dreptul de a protesta, însă acest lucru trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal şi să nu se ajungă la distrugeri de bunuri. Liderul PNL a mai spus că aceste manifestaţii nu au fost organizate din senin în atâtea oraşe, dar şi că pandemia este folosită ca pretext pentru a exploata starea de spirit a oamenilor.

UPDATE-  Ludovic Orban a declarat, referitor la protestele împotriva restricţiilor, că nu înţelege solicitările celor care au ieşit în stradă. Liderul PNL susţine că restricţiile sunt necesare şi că nu au fost luate „de dragul măsurilor”.

„Solicitările protestatarilor mi se par destul de neclare. Nu înţeleg. În România sunt zeci de mii de familii care şi-au pierdut oameni dragi. Ce ar trebui? Să moară mai mulţi? Toate măsurile luate nu urmăresc decât scopul de a păzi viaţa şi sănătatea cetăţenilor români. Nimeni nu le instituie de dragul acestor măsuri. Ele sunt necesare. Nu contest dreptul oamenilor de a protesta, dar aceste acţiuni de protest trebuie să se desfăşoare în cadrul legal şi nu trebuie să se ajungă la violenţă”, a declarat Ludovic Orban.


Liderul PNL a transmis că astfel de manifestaţii nu se organzează din senin, iar pandemia a fost folosită drept pretext pentru toate protestele din ţară, unde s-a exploatat starea de spirit a oamenilor, afectată de situaţia în care ne aflăm de un an. 

„Să nu ne imaginăm că din senin se organizează în atâtea oraşe manifestaţii. Cu siguranţă se va vedea în timp şi există instituţii ale statului care pot să identifice organizatorii. Nu contest dreptul oamenilor de a protesta, dar ele trebuie să se desfăşoare în cadru legal şi nu trebuie să se ajungă la violenţă şi la lozinci şi slogane care nu au legătură cu ordinea instituţională. De asemenea, să se ajungă la distrugeri de bunuri, le condamn cu tărie.

Se ştie foarte clar că este folosită ca pretext pandemia, se exploatează, într-adevăr, o stare de spirit determinată de pandemie care durează de un an de zile şi care a pus la grea încercare răbdarea românilor. Le spun românilor că nu există alte soluţii pentru a apăra viaţa şi sănătatea românilor. Aceste măsuri sunt folosite în toate ţările. România nu a făcut niciun exces de măsuri de protecţie sanitară”, a afirmat Ludovic Orban marţi la Parlament.

Liderul PNL a mai spus referitor la protestele de luni seara că au fost un risc pentru sănătatea participanţilor care nu au purtat mască. Ludovic Orban a oferit drept exemplu persoane care au negat de-a lungul timpului existenţa virusului, dar care s-au îmbolnăvit în cele din urmă, iar în unele cazuri chiar au decedat.

„În primul rând reprezintă un pericol pentru sănătatea celor care au participat fără mască la proteste. Mi-aduc aminte de mulţi negaţionişti care până la urmă s-au îmbolnăvit şi unii şi-au pierdut viaţa. În ceea ce priveşte intervenţia autorităţilor, trebuie găsit un echilibru între fermitate şi neapelarea la forţă. Oricine nu respectă măsurile de protecţie sanitară trebuie să fie sancţionat în conformitate cu măsurile legale”, a completat Orban.

În Bucureşti şi în alte oraşe, protestele faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei au început concomitent, luni, la ora 17:00. În Capitală, manifestanţii de la Piaţa Universităţii au pornit în marş către Piaţa Victoriei, unde s-au unit două grupuri de protestatari. Numărul maxim de persoane care au voie să participe la acţiuni de protest a fost cu mult depăşit.

Între protestatari s-au aflat iniţial liderul AUR George Simion dar şi senatoarea Diana Şoşoacă.

Un grup de manifestanţi a pornit, însă, către Piaţa Unirii, unde s-au produs violenţe şi distrugeri. Au fost sparte vitrinele magazinelor, au fost agresaţi jandarmii, iar mai multe persoane agresive au fost reţinute.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat că protestele „societăţii civile independente” vor continua şi marţi, „atâta vreme cât actuala coaliţie de guvernare nu va pleca urechea la glasul unei Românii zdrobite sub povara actualelor măsuri dictatoriale”.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026