Video Ministrul Radu Miruţă, deszăpezire cu freza de mână în stațiunea Rânca. „Cine nu face pârtie e rost de bârfă între vecini”

0
Publicat:

Ministrul USR al Apărării, Radu Miruţă, se află în stațiunea Rânca, județul Gorj, pentru care spune că s-a străduit să fie declarată stațiune de interes național.

Radu Miruță, la deszăpezire cu freza la Rânca FOTO: Facebook

Ministrul Radu Miruță spune că două zile la Rânca ninge încontinuu, iar cine nu face pârtie ar putea să ajungă în gura vecinilor.

”Rânca e mirifică și vara și iarna, dar parcă atunci când e de-a dreptul acoperită de zapadă, e frumusețea absolută. Pentru frumusețea asta m-am străduit să fie declarată stațiune de interes național.De 2 zile aici ninge cam încontinuu, iar cine nu face pârtie e rost de bârfă între vecini dimineața la cafeaua băută în stradă. Așa că mai cu lopata, mai cu freza, îmi câștig dreptul de a fi în tabăra celor cu partia făcută”, a scris miruță pe pagina de Facebook.

Radu Miruță este originar din Novaci (zona Rânca) iar la sfârșitul lunii octombrie Guvernul a adoptat o hotărâre privind aprobarea atestării ca staţiune turistică de interes naţional a oraşului Novaci.

”Rânca este, pentru mine, unul dintre acele locuri de care orice român ar trebui să se îndrăgostească. Are o frumuseţe care îţi taie respiraţia, potenţial imens, dar şi nevoie de dezvoltare reală, de atenţie şi de investiţii”, spunea atunci Miruță, care și-a pus semnătura pe document.

În ultimele zile, din cauza condiţiilor meteo din zonă, autorităţile au restricţionat periodic accesul către Rânca, fiind permis doar celor care locuiesc în zonă, aveau cazare asigurată acolo sau aveau maşini cu tracţiune integrală

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie