Ludovic Orban, despre demiterea sa de la Cotroceni: „Nu am primit niciun reproș, nicio critică”
0Ludovic Orban a subliniat că, în timpul mandatului său de consilier prezidențial, și-a îndeplinit atribuțiile conform fișei postului și a apărat imaginea șefului statului: „Eu am făcut exact ce scrie în fișa postului și am apărat imaginea președintelui”.
Fostul consilier prezidențial a precizat, la Digi 24 că nu poate dezvălui discuțiile purtate cu președintele: „Nu o să vă răspund la această întrebare; v-am spus doar cum ar trebui să gândiți. Așa a fost și relația dintre mine și președinte. Relația a funcționat până în momentul în care am aflat din presă că voi fi demis, cu narațiuni de tipul: «Orban urmează să fie demis pentru că… o făcătură, o invenție… urmează să fie inculpat în dosarul Micula… urmează să fie demis pentru că…» și așa mai departe”.
Orban susține că mesajele transmise public au fost, în mare parte, convenite cu președintele: „Atât timp cât, într-o lună și jumătate, nu am primit niciun reproș, nicio critică, nicio observație și nici nu mi s-a cerut să nu mai apar public… nu am cum să cred că acesta este motivul real al demiterii”.
Diferențe de abordare și critica PSD
Fostul consilier a explicat că, deși existau unele diferențe de poziționare, în special în raportarea la PSD, acestea nu ar fi trebuit să ducă la demitere: „Existau diferențe între mesajul meu și cel al președintelui, dar, de multe ori, un consilier are voie să spună lucruri pe care președintele nu le poate spune public. Eu am criticat PSD atunci când era de criticat. Mi s-a părut normal și firesc”.
Orban a adăugat că nu știe dacă președintele a fost deranjat de criticile sale: „Nu știu ce l-a deranjat și este problema domniei sale. Eu l-am susținut pentru că am crezut în anumite așteptări: un președinte care susține reforma administrației, reforma serviciilor, control civil, democratizare, depolitizare, egalitate de șanse, lupta împotriva corupției și a traficului de persoane”.
În privința relației cu liderii PSD, Orban a fost tranșant: „PSD așa este construit: îi dai un deget și îți ia toată mâna. Ce face acum… e încă devreme să constatăm, dar nu pot să nu remarc un lucru: cum poate un președinte de partid să iasă public și să spună că vorbește la telefon cu președintele României, iar președintele să accepte o astfel de situație sau alte lucruri similare?”
El a mai spus că și experiența sa, și cunoașterea sistemului politic ar fi trebuit să conteze: „Probabil că a contat faptul că l-am ajutat să devină președinte. Dar cred că ar fi trebuit să conteze experiența mea, cunoașterea profundă a sistemului politic și a statului român, propunerile, soluțiile, viziunea strategică, evaluările pe care le-am făcut și modul în care am încercat să contribui la decizii bune pentru România”.
Evaluarea situației politice actuale
Ludovic Orban a criticat postura președintelui față de PSD și a atras atenția asupra crizei instituționale: „Mi se pare că are o evaluare greșită în ceea ce privește poziționarea față de PSD. Cu PSD trebuie să fii ferm, foarte clar, mai ales că PSD poartă o răspundere uriașă pentru criza în care se află România. Nu cred că trebuie mângâiați pe creștet”.
Fostul consilier a subliniat că tolerarea comportamentului PSD în guvernare nu poate continua la nesfârșit: „Acest joc schizoid în care, pe de o parte, stă la putere și se bucură de beneficii, iar pe de altă parte pozează în partid de opoziție și nu este de acord cu nicio măsură dificilă, dar necesară, nu poate continua la nesfârșit”.
În final, Ludovic Orban a atras atenția asupra riscului pentru Ilie Bolojan: „Eu, în locul lui Ilie Bolojan, aș fi îngrijorat de demiterea lui Ludovic Orban. Cu atât mai mult cu cât eu i-am luat apărarea lui Ilie Bolojan… Până la urmă, dacă PSD s-ar retrage de la guvernare ar pierde o mare parte din electorat și s-ar face de râs”.
Amintim că pe 6 octombrie, președintele României îl numea pe Ludovic Orban consilier prezidențial pentru politică internă, iar pe 19 noiembrie, Nicușor Dan a semnat decretul de eliberare din funcție. Președintele comentase ironic decizia, afirmând că „uneori se mai întâmplă telenovele”, ceea ce Orban a respins: „Viața mea nu este o telenovelă”.