Guvernul Bolojan a respins toate amendamentele la reforma pensiilor magistraților și își angajează răspunderea în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a decis să nu aprobe niciunul dintre cele 42 de amendamente depuse de parlamentari la proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților și a adoptat forma inițială a acestuia, urmând să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului marți după-amiază, 2 decembrie.

Guvernul Bolojan FOTO: gov.ro

„Pe ordinea de zi a fost proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu. În cadrul procedurii de angajare a răspunderii guvernului, au fost analizate toate cele 42 de amendamente depuse de senatori și deputați. Cele mai multe, 19 amendamente, au venit din partea Partidului Oamenilor Tineri, 12 amendamente au fost depuse de deputatul Dumitru Coarnă, 6 amendamente de deputata Raisa Enachi și 5 amendamente de Grupul Partidului AUR. Toate au fost respinse, astfel că proiectul de lege a fost adoptat în forma sa inițială”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședința Executivului.

Aceasta a precizat că premierul va angaja răspunderea Guvernului pe forma adoptată marți, 2 decembrie, în jurul orei 15.00. 

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor, care prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul se va aplica şi personalului auxiliar din instanţe şi parchete, angajaţilor de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi magistraţilor asistenţi şi personalului de specialitate juridică de la Curtea Constituţională.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji