Pîslaru, despre cererea de plată nr. 4 din PNRR: O putem depune pe 15 decembrie, după ce se va pronunța CCR asupra pachetului fiscal
0Cererea de plată 4 din PNRR, care include și pensiile magistraților, va fi depusă cu întârziere din cauza contestaţiei la CCR pe pachetul fiscal, a declarat marți ministrul Investițiilor Dragoș Pîslaru.

„Cu privire la cererea de plată numărul 4, avansează, deja cea mai mare parte din jaloane au fost pregătite, transmise în Comisie, am primit şi feedback de la Comisie şi suntem acum să vedem ce observaţii suplimentare mai trebuie să rezolvăm. Principiul care este de bună gospodărire pe care îl aplicăm, noi nu trimitem lucrurile de dragul de a le trimite, vrem să avem o confirmare că suntem pe aceeaşi pagină cu Comisia Europeană, pe toate ţintele şi jaloanele, cele 62 pe care le avem în cererea de plată 4, vă repet, este o valoare de 2,62 miliarde de euro”, a spus ministrul Investiţiilor.
Dragoş Pîslaru a precizat că „în acest moment au o oarecare întârziere faţă de termenul avut iniţial în vedere”.
„Iniţial aveam în vedere pregătirea documentelor până la sfârşitul lunii noiembrie. Din cauza contestaţiei la CCR pe pachetul fiscal, vom avea probabil de aşteptat, 10 decembrie este termenul CCR şi avem ca termen de lucru pentru depunerea cererii de plată 4 - 15 decembrie. Până atunci mai avem doar câteva lucruri pe care le mai avem de rezolvat, care, din perspectiva complexităţii, nu sunt foarte complicate. Avem un singur act normativ de adoptat, o hotărâre de guvern de reorganizare a Romsilva, care vine ca urmare a clarificării legislaţiei prin OUG-ul adoptat cu puţin timp în urmă. În rest, sunt mai degrabă aspecte operaţionale”, a menţionat Dragoş Pîslaru.
El a arătat că este încrezător că se va termina în timp util pregătirea cererii de plată 4 şi depunerea până la data de 15 decembrie. „Practic, noi am început deja să încărcăm în sistemul Phoenix, în sistemul de comunicare cu Comisia, toate dovezile”, a adăugat el.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor, care prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.
Proiectul se va aplica şi personalului auxiliar din instanţe şi parchete, angajaţilor de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi magistraţilor asistenţi şi personalului de specialitate juridică de la Curtea Constituţională.























































