Geoană: România are nevoie să se cupleze organic cu Diaspora

0
Publicat:

Secretarul general adjunct al NATO susține că România are nevoie să se cupleze organic cu Diaspora, inclusiv cu cei 1,5 milioane de basarabeni care au dublă cetățenie. Mircea Geoană a prezentat cele trei lucruri care trebuie făcute pentru cuplarea României cu Diaspora.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO FOTO: Arhivă

Mircea Geoană a precizat că primul lucru care trebuie făcut în acest sens este „să reinvestim în păstrarea identității românilor plecați de afară”.

„Mulți vor decide să rămână afară. Și nu ne este indiferent dacă a doua sau a treia generație de români din Europa, în principal, dar și din America, uită limba română, uită că sunt parte dintr-o singură națiune română, nu au acces sau prețuire pentru cultura română, pentru civilizația noastră, pentru istorie”, a punctat Mircea Geoană, potrivit unui comunicat de presă.

Secretarul general al NATO a subliniat că în opinia sa „trebuie sprijinit rolul limbii române, investit în școli, în limba română”.

„Școli în bisericile românești, școli de duminică. În Spania este un program prin care se introduce limba română în școlile spaniole. Foarte mulți români de acolo cred că Statul român trebuie să reinvestească în lectori și în catedre de limbă română. Cred că trebuie să facem mult mai mult pentru a păstra legătura cu națiunea română și acest lucru este o precondiție ca noi să putem să avem o un viitor bun pentru români”, a adăugat oficialul NATO.

Totodată, Geoană susține că trebuie găsite o „formulă de recirculare a talentului”.

„Chiar dacă nu decizi să vii acasă, să găsim un mecanism prin care care să sprijinim dorința masivă a celor plecați de a da ceva înapoi țării. Poate câteva idei, poate o vacanță acasă, un medic care vrea să opereze, un profesor care vrea să predea, un om de afaceri româno- American care vrea să mentoreze un tânăr antreprenor de acasă”, a explicat Mircea Geoană, potrivit sursei citate.

Oficialul NATO a promovat ideea construirii unui platforme digitale „care să pună cap la cap cererea cu oferta”.

Al treilea lucru care trebuie făcut pentru cuplarea României cu Diaspora este găsirea unor „mecanisme pentru a încuraja repatrierea comunităților românești”.

„Dacă s-ar întoarce 10-20% din Diaspora românească, cea de-a cincea cea mai mare diasporă din lume, dacă vom găsi soluții și se pot găsi, de la facilități fiscale, la formule de echivalare a diplomelor copiilor. Se pot găsi formule pentru a încuraja de o manieră mai sistematică acest proces”, a explicat acesta.

Mircea Geoană s-a aflat într-o vizită oficială în SUA, în perioada 3-14 mai, ocazie cu care s-a întâlnit cu comunitățile românești din Los Angeles, San Francisco și Washington.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online