S-a încheiat întrunirea CSAT, după aproape două ore. Ce s-a stabilit în prima ședință condusă de Ilie Bolojan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a reunit vineri, 28 martie, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind poziționarea cu privire la situația din Ucraina, dar și rapoarte cu privire la activitatea CSAT și cea a instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024.

Președintele interimar, Ilie Bolojan/FOTO: Presidency.ro

UPDATE 14:53 

Ședința CSAT s-a încheiat după aproape două ore.

„În cadrul ședinței au fost analizate evoluțiile războiului ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei acum trei ani, cu accent pe analiza situației din teren, precum și pe stadiul și perspectivele negocierilor privind soluționarea acestui război de agresiune.

România salută rezultatele negocierilor recente de la Riad privind încetarea focului și eforturile SUA în această direcție, ca un prim pas spre ajungerea la un acord de pace. Obiectivul fundamental rămâne o pace justă și durabilă, în urma căreia Ucraina, susținută de toți aliații săi, să poată începe reconstrucția țării și refacerea economiei”, se arată în comumicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Detalii AICI

UPDATE 13:00

Ședința CSAT a început vineri, la ora 13:00.

Pe lângă Bolojan, mai participă și premierul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, directorul SIE, Gabriel Vlase, directorul interimar al SRI, Răzvan Ionescu, şeful SMAp, Gheorghiţă Vlad, secretarul CSAT, Mihai Şomordolea, potrivit imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială.

Știre inițială Anunțul a fost făcut vinerea trecută, 21 martie, de către Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:

* stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse, implicaţii pentru România;

* poziţionarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Federaţia Rusă şi Ucraina;

* raport privind activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025;

* raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2024.

În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, a menţionat Administraţia Prezidenţială.

Este prima şedinţă a CSAT condusă de preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Potrivit surselor guvernamentale, în ședința CSAT de săptămâna viitoare, un subiect va privi și transferul a trei companii din industria de apărare de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării.  

De asemenea, discuțiile cu privire la situația ministrului de Externe Emil Hurezeanu ar urma să fie purtate vineri, înaintea ședinței CSAT. Întrebat joi dacă i s-a spus de ce anume se doreşte schimbarea sa din funcţie, Hurezeanu a răspuns: „Mâine aflu!”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație