Corina Creţu: Există o presiune semnificativă asupra regiunilor transfrontaliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Creţu, europarlamentar al Pro România şi fost comisar european. FOTO Arhivă Adevărul

Europarlamentarul Corina Creţu a afirmat, marţi, că în prezent există o „presiune semnificativă” asupra regiunilor transfrontaliere, mai ales că sunt restricţii mari în ceea ce priveşte deplasările de persoane.

„Având în vedere situaţia de la punctele de frontieră ale României şi mai ales recentele evenimente de la Nădlac, am semnat astăzi, în calitate de Membru al Parlamentului European, proiectul care prevede întărirea colaborării transfrontaliere în perioada crizei COVID-19. Este o iniţiativă care urmăreşte oferirea unui răspuns mai coerent şi coordonat al statelor europene. În această perioadă, există o presiune semnificativă asupra regiunilor transfrontaliere - care, să nu uităm, reprezintă 40% din întregul teritoriu al Uniunii Europene. E esenţial, aşadar, să găsim metodele cele mai potrivite pentru a dezvolta şi pe acest palier cooperarea dintre state”, atrage atenţia Corina Creţu, fost comisar european. 

Corina Creţu a precizat faptul că închiderea graniţelor a avut un impact negativ asupra europenilor. 

„Închiderea necoordonată a graniţelor a avut un impact negativ atât asupra cetăţenilor, cât şi asupra economiei locale, a întreprinderilor, a transportului de mărfuri, dar şi a serviciilor publice transfrontaliere. E important să înţelegem că regiunile transfrontaliere sunt forme palpabile ale coeziunii teritoriale, iar criza COVID-19 demonstrează că e nevoie de consolidarea modului în care funcţionează aceste regiuni. Am fost şi rămân o susţinătoare a îmbunătăţirii instrumentelor de guvernare, a consolidării şi a creării de noi servicii publice transfrontaliere, pentru că Uniunea Europeană are nevoie de o abordare holistică, integrată, care să pună cetăţeanul înaintea diviziunilor politice sau geografice” a completat Corina Creţu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate