Analiză ANALIZĂ Ce şanse are Traian Băsescu să resusciteze PMP. Ce spun specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică, în cursul unei întâlniri a Partidului Mişcarea Populară, că din toamnă s-ar putea înscrie în formaţiunea pe care a păstorit-o de la înfiinţare. Anunţul a fost cu atât mai surprinzător cu cât, până de curând, Băsescu refuza varianta unei implicări formale în partid.

„Adevărul“ a chestionat mai mulţi specialişti în comunicare politică în legătură cu şansele fostului preşedinte de  a mai servi drept „locomotivă“ electorală pentru PMP, după ce fostul preşedinte a declarat, duminică, la finalul Conferinţei Regionale a PMP de la Alba Iulia, că, „probabil“, din toamnă nu va  mai fi un simplu „partener“ al reprezentanţilor formaţiunii, ci se va înscrie oficial în partid.„Aş încheia asigurându-vă că, după ce am fost la Conferinţa Regională de la Timişoara, de la Galaţi, de la Iaşi, de la Piteşti şi aici, la Alba, probabil că, din toamnă, nu voi fi numai partenerul dumneavoastră, ci mă voi înscrie în partidul dumneavoastră“, a declarat Traian Băsescu la finalul manifestării.

Pe de altă parte, nu mai devreme de luna aprilie, fostul preşedinte a precizat că nu se va înscrie în PMP, pentru că „actorii tranziţiei, la un moment dat, trebuie să facă pasul înapoi“, el adăugând ulterior, răspunzând unei întrebări, că nu se va mai înscrie niciodată în vreun partid.

„Un gest disperat“

Vrea fostul preşedinte să îşi asigure propria supravieţuire politică sau vrea să dea un impuls partidului pe care l-a fondat? Analiştii politici contactaţi de „Adevărul“ cred că ambele motive stau în spatele acestui demers. Pe de o parte, Adrian Zăbavă susţine că dificultăţile PMP de a se impune pe scena politică l-ar fi determinat pe fostul preşedinte să anunţe că s-ar putea înscrie în partid.

„Înscrierea în PMP a lui Traian Băsescu cred că este un gest disperat. La multe luni bune de când acest partid a fost creat, nu a ajuns să fie relevant pe scenă publică cu toate infuziile de resursă umană (a fost creat de Traian Băsescu, a fost condus de Elena Udrea şi a beneficiat de multe alte figuri politice importante, dar care, în marea lor majoritate, acum nu se mai regăsesc în partid). Fostul preşedinte încearcă cu disperare să transfere capitalul său de imagine către PMP, iar soluţia înscrierii vine după o lungă perioadă de timp în care susţinerea publică nu a fost de ajuns“,a  explicat Zăbavă.

Pe de altă parte, Dan Ionescu susţine că PMP ar fi, de fapt, tribuna de la care Traian Băsescu şi-ar putea transmite în continuare mesajele politice. „Pensionarii activi, mai ales cei politici, au nevoie să îşi găsească grupuri şi cluburi în care să se simtă ca şi când nu au părăsit domeniul de activitate tradiţional. Cam aşa ceva e PMP pentru Traian Băsescu. Desigur că acest partid, relativ nou, ar fi trebuit să fie un vehicul politic cu ajutorul căruia fostul preşedinte să rămână în continuare în centrul atenţiei şi în mijlocul jocului politic. Dar el a fost atât de des resuscitat încât pare mai mult mort decât viu“, a comentat Dan Ionescu.

Va reuşi, totuşi, înscrierea lui Traian Băsescu în PMP să schimbe lucrurile în partid ? „Este un gest concret de asumare, însă simpla înscriere nu schimbă radical lucrurile. Traian Băsescu beneficiază de un capital de imagine şi încredere de pe urma celor opt ani petrecuţi la Cotroceni, însă acest lucru nu înseamnă că el s-ar transforma în orice moment în voturi pentru candidatul Băsescu sau pentru PMP. E greu de spus ce urmăreşte punctual preşedintele, însă în linii mari probabil obiectivul este transformarea PMP-ului intr-un partid care să treacă pragurile electorale, reuşind astfel să supravieţuiască pe scena politică“, a conchis Zăbavă.

La rândul lui, Dan Ionescu susţine că este dificil de formulat un diagnostic exact privind capacitatea fostului preşedinte Traian Băsescu de a resuscita PMP. “E adevărat că proiectul iniţial al PMP suna interesant şi reuşise să strângă câţiva oameni importanţi. Acum nu a mai rămas mare lucru din el, chiar dacă are câţiva reprezentanţi prin Parlament. La fel de bine, Traian Băsescu putea să îşi facă o fundaţie de la sediul căreia să trimită mesaje. E de presupus că devreme ce partidul exista, a fost mai comod să se întoarcă într-un loc din care nici nu a plecat vreodată, dar nici nu a sosit cu adevărat. E clar că fostul preşedinte speră să atragă nişte nemulţumiţi de partea sa. Ce nu e clar e ce le oferă concret şi câtă putere politică mai are cu adevărat. Nu cred în viitorul binomului PMP - Traian Băsescu aşa cum e el desenat astăzi. E genul de proiect care se dovedeşte câştigător doar dacă dispar toţi contracandidaţii săi. Oricât de paradoxală e viaţa noastră politică, e puţin probabil ca dintr-o apocalipsă să scape tocmai PMP sau Traian Băsescu“, a încheiat Dan Ionescu.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali