12 iulie: Ziua în care a debutat trupa The Rolling Stones

0
Publicat:

La data de 12 iulie 1962 a debutat trupa The Rolling Stones la Londra. În aceeași zi, în 1956 s-a născut solistul trupei Compact, Paul Ciuci, iar în 2020 a murit actrița americană Kelly Preston.

Trupa The Rolling Stones a debutat la 12 iulie 1962 FOTO: Shutterstock

1536: A decedat Erasmus din Rotterdam, scriitor și filosof olandez

Erasmus (Desiderius) din Rotterdam a fost un teolog și erudit olandez, unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, numit de Stefan Zweig drept „primul european conștient”.

Erasmus din Rotterdam a fost numit „primul european conștient” FOTO: Wikipedia

Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranță religioasă.

Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței, superstițiilor și structurilor autoritare tradiționale a fost caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credința în necesitatea libertății spirituale. Erasmus din Rotterdam a murit la 12 iulie 1536 la Basel, Elveția.

După moartea sa, în perioada Contrareformei, operele sale au fost interzise prin hotărârile Conciliului de la Trento (1545-1563). Au fost redescoperite în secoul al XX-lea, iar acum, programul studențesc de mobilitate, atât de cunoscut astăzi, i-a preluat numele.

1776: James Cook începe cea de-a treia călătorie a sa în jurul lumii

Căpitanul James Cook FRS a fost un explorator, cartograf și ofițer de marină britanic celebru pentru cele trei călătorii efectuate între 1768 și 1779 în Oceanul Pacific, în special în Noua Zeelandă și Australia.

Căpitanul James Cook, cunoscut pentru cele trei călătorii în Oceanul Pacific FOTO: Wikipedia

A realizat hărți detaliate ale Terrei Noi înainte de a efectua trei călătorii în Pacific, în timpul cărora a realizat primul contact european înregistrat cu coasta de est a Australiei și cu Insulele Hawaii și prima circumnavigație înregistrată a Noii Zeelande.

James Cook a navigat mii de mile prin zone ale globului în mare parte necunoscute. El a cartografiat ținuturile din Noua Zeelandă până în Hawaii, în Oceanul Pacific, în detaliu și la o scară care nu fusese cartografiată anterior de exploratorii occidentali. El a efectuat măsurători și a denumit caracteristici și a înregistrat pentru prima dată insule și linii de coastă pe hărțile europene.

În 1779, în timpul celei de-a treia călătorii de explorare a lui Cook în Pacific, tensiunile au escaladat între oamenii săi și nativii din Hawaii, iar o tentativă de răpire a șefului Kalaniʻōpuʻu a dus la moartea lui Cook.

1909: S-a născut filosoful Constantin Noica

A fost membru post-mortem al Academiei Române. Constantin Noica s-a născut în comuna Vitănești, județul Vlașca (în prezent în județul Teleorman).

Constantin Noica a fost membru post-mortem al Academiei Române FOTO: Arhivă

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Într-una din cărțile apărute postum, Jurnal de Idei, filozoful scrie cum după ani în care nu a mai văzut nimic tipărit, într-o zi gardianul îi aduce în celulă primul volum din operele complete nou apărute ale lui Karl Marx, pe care l-a citit cu mult interes, urmând să le citească apoi pe toate în închisoare, cu aceeași dedicare.

1916: Au loc două atacuri de rechini într-o singură zi în SUA

Atacurile au avut loc în Matawan Creek, lângă Matawan, New Jersey. Incidentul, care a provocat doi morți. Însă în perioada 1-12 iulie 1916 au avut loc mai multe atacuri, în care patru mersoane au murit și una a fost rănită, atacul din 12 iulie fiind cel mai grav.

Incidentele l-au inspirat pe scriitorul Peter Benchley să scrie romanul său Fălci.

1937: A fost expusă lucrarea Guernica lui Pablo Picasso

Lucrarea este espusă pentru prima dată publicului la Expoziția Mondială de la Paris. Guernica este o pictură de 349,3 x 776,6 cm realizată în 1937 de pictorul Pablo Picasso.

Guernica, espusă pentru prima dată publicului la Expoziția Mondială de la Paris FOTO: Wikipedia

Guernica este dedicat orașului basc Guernica, bombardat de aviația germană în timpul războiului civil din Spania. Această operă marchează începutul angajării politice a artistului.

Guernica a fost expusă la Prado, după revenirea acesteia în Spania de la Museum of Modern Art din New York, în urma restaurării democrației, dar a fost mutată ulterior la Museo Reina Sofia, unde a fost găsit un spațiu expozițional mai mare pentru imensa pânză.

Pictura este subiectul episodului 5, Cualquier tiempo pasado, al serialului spaniol Jocurile timpului din 2015.

1956: S-a născut Paul Ciuci, solist vocal, chitarist la trupa „Compact”

Și-a început cariera muzicală în anii 1970, formând împreună cu prietenul său din copilarie, bateristul Aurel Vasilescu, cunoscut ca Leluț, trupa muzicală Telegraf din Câmpia Turzii, formație cu care au câștigat, în acea perioadă, numeroase premii în țară, la Cântarea României.

Paul Ciuci, solist vocal, chitarist la trupa „Compact” FOTO: Arhiva Adevărul

La finele anilor ‘70, Paul și Leluț au fost remarcați, ca participanți la festivalul național Cântarea României, de către Teo Peter și Costi Cămărășan, fondatorii trupei rock Compact din Cluj.

La scurt după întâlnirea profesională a celor patru, trupa Compact suferă o criză majoră prin plecarea a trei dintre membrii formației, plecare care a devenit definitivă. Teo și Costi, membrii fondatori ai Compact-ului se gândesc la mai mulți muzicieni, dar se orientează în final spre Paul și Leluț, și în scurt timp, le propun acestora să se alature trupei Compact. Cei patru „au bătut palma”, iar solid remaniatul Compact începe repetițiile în noua sa formulă.

1962: Debutul formației The Rolling Stones la Londra

Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles.

Trupa The Rolling Stones a fost formată la Londra în 1962 FOTO: Arhivă

În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time Arhivat în 10 august 2007, la Wayback Machine. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume.

In octombrie 1960 Mick Jagger și Keith Richards, foști colegi de școală, s-au întâlnit pe peronul gării din orașul lor natal, Dartford. Împreună cu Dick Taylor au format grupul Little Boy Blue & The Blues Boys. Doi ani mai târziu, în iunie 1962, au înființat trupa The Rolling Stones (după piesa „Rolling Stones Blues”, interpretată de Muddy Waters).

La 12 iulie 1962 are loc primul concert la Marquee club din Londra. În 1963, casa de discuri Decca și directorul ei artistic Dick Row, celebru pentru refuzul de a-i înregistra pe Beatles, a înregistrat primul lor single.

1987: Jefuirea Depozitului de Valori Knightsbridge

Hoții au plecat cu o pradă în valoare de aproximativ 66 de milioane de dolari (echivalentul a aproximativ 130 de milioane de dolari 2012).

La data de 12 iulie 1987, doi indivizi au dat un jaf la depozitul de valori Knightbridge. Aceştia au intrat în depozit cu intenţia de a închiria o cutie de valori, însă odată intraţi în seif au scos pistoalele, fără a le mai oferi gardienilor vreo şansă să reacţioneze.

Cei doi bandiţi au reuşit să spargă mai multe cutii de valori din care au furat circa 130 de milioane de dolari. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au descoperit o amprentă ce îi aparţinea italianului Valerio Viccei. La scurt timp după comiterea jafului, acesta şi mai mulţi complici de-ai săi au fost arestaţi şi băgaţi după gratii.

Valerio Viccei, mai târziu, a scris o carte despre jaf.

2014: A murit Emil Bobu, procuror, membru al Comitetului Central

Născut la 22 februarie 1927, Emil Bobu a fost procuror, membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), secretar al CC al PCR, preşedinte al Sfatului Popular Regional Suceava şi ministru de interne. În luna mai a anului 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România".   

Emil Bobu a fost secretar al CC al PCR FOTO: Arhivă

Emil Bobu era denumit „sluga perfectă a soţilor Ceuaşescu". La 22 decembrie 1989 a plecat cu elicopterul spre Snagov, împreună cu soţii Ceauşescu şi cu Manea Mănescu, însă a fost prins şi condamnat pe viaţă  pentru „participare la genocidul naţiunii române" (Conform Raportului Comisiei Tismaneanu). A fost eliberat, însă, după şapte ani de detenţie, din motive medicale.

Emil Bobu s-a retras undeva la ţară şi a refuzat să mai apară în public. A fost căsătorit cu Maria Bobu, ministru de Justiţie între 1987-1989.

2020: A murit actrița americană Kelly Preston

Născută în Honolulu, Kelly Preston a jucat în „SpaceCamp”, apoi în „Twins”, alături de Arnold Schwarzenegger şi Danny DeVito. 

În „Jerry Maguire”, ea era logodnica lui Tom Cruise, apoi a jucat alături de Kevin Costner, în „For Love of the Game”. 

În anii 1990 a făcut parte din distribuţia unor filme ca „Holy Man”, cu Eddie Murphy şi Jeff Goldblum, „Nothing ot Lose”, cu Tim Robbins şi Martin Lawrence, şi „Jack Frost”. 

L-a întâlnit pe John Travolta în 1987, pe platourile de filmare la „The Experts”. Ei s-au căsătorit în 1991, la Paris.