Unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de farmacii din România dispare, după 25 de ani

0
Publicat:

Brandul de farmacii Sensiblu începe să dispară după 25 de ani de prezenţă constantă la parterele blocurilor, dar şi în marile centre comerciale din România, unităţile fiind înlocuite rând pe rând de Dr. Max.

Farmaciile Sensiblu sunt înlocuite de Dr.Max, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit datelor transmise de Business Magazin, până în 2011, Sensiblu a fost liderul pieţei după cifra de afaceri, după care a predat ştafeta către Catena.

Sensiblu a fost creat de patru antreprenori străini - Walid Abboud, Roger Akoury, Ludovic Robert şi Michel Eid, oameni de afaceri extrem de discreţi care, în 1997, au decis să înfiinţeze distribuitorul de medicamente Mediplus, iar în acelaşi an au deschis şi prima farmacie Sensiblu.

Având până la 25 de ani ca vârste, cei patru au început businessul cu 20.000 de dolari, la vremea aceea.

De la prima farmacie deschisă în 1997, Sensiblu a ajuns să îşi pună brandul pe sute de unităţi ulterior la nivel naţional. Ţinta a fost reprezentată de marile oraşe, dar şi de centrele comerciale, odată ce a început dezvoltarea lor. Această dezvoltare constantă de noi farmacii, achiziţii de licenţe au dus businessul până în vârful pieţei, atât ca număr de farmacii, cât şi ca business. În 2008, la peste un deceniu de la înfiinţare, Sensiblu număra 221 de farmacii, din datele ZF, fiind cel mai mare jucător. Cifra de afaceri depăşea 580 mil. lei, iar numărul de angajaţi era de 1.700 de persoane.

Conform sursei citate, Sensiblu s-a poziţionat pe segmentul premium, aducând produse de la branduri internaţionale, în special cosmetice, pe care le comercializa alături de medicamentele clasice, cu sau fără reţetă.

Totuşi, nevoia pacienţilor de a găsi cele mai mici preţuri la medicamente, mai ales pe fondul unei crize economice în perioada 2008-2012, a determinat schimbarea de strategie. Astfel a apărut brandul Punkt. După tranzacţia de la finalul lui 2017, a apărut întrebarea dacă noii acţionari vor aduce în România brandul Dr. Max care avea aceeaşi strategie de preţ mic. Deşi iniţial nu au dorit să spună dacă vor aduce sau nu Dr. Max în România, noii proprietari au început un proces de rebranding care a vizat 418 unităţi dintre cele peste 618 farmacii pe care le deţinea pe piaţa locală în anul 2020. Noul brand a înlocuit atât din farmaciile Sensiblu, cât şi farmaciile Punkt, brand care a dispărut. Sensiblu a rămas însă pe piaţă, cu un număr mai redus de unităţi, balanţa înclinându-se către Dr. Max.

În prezent, portofoliul de farmacii din grupul A&D Pharma a ajuns la 800 de unităţi, după ce anul 2022 a fost unul extrem de activ pentru operatorul din retailul farma, cu multe achiziţii. Această extindere aduce divizia de farmacii aproape de liderul Catena, care numără 900 de farmacii la nivel naţional.

În 2020, la începutul procesului de rebranding, noii acţionari explicau strategia de înlocuire a farmaciilor cu noul brand. „Lanţul de farmacii Sensiblu va continua să răspundă nevoilor clienţilor din mediul urban, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma îşi propune să devină lider pe piaţa de profil din România”, potrivit unui comunicat al Dr. Max din 2020.

La nivel european, Dr. Max are peste 2.300 de farmacii, fiind unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din Europa Centrală, potrivit site-ului Penta Investments. Pe lângă România, brandul mai este prezent în Cehia, Slovacia, Polonia, Italia, Serbia, Bulgaria, Ungaria.

Şi lanțul de farmacii Belladonna dispare de pe piața din România. Farmaciile Belladonna vor fi înlocuite cu farmacii Beneva.

Lanțul de farmacii Beneva a început să înlocuiască deja unităţile de sub umbrela Belladonna după ce în 2019 reţeaua de farmacii a fost cumpărată de Pharma 1 Health Concept, companie deţinută de mai mulţi acţionari.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape