Trenul Gara de Nord – Aeroport Otopeni va fi gata până în 2020 şi va opri la etajul 1 al terminalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tronsonul de metrou gară – aeroport nu poate fi realizat până la Campionatul European din 2020, însă ruta de calea ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni va fi gata „cu siguranţă”, urmând să oprească la etajul 1 al terminalului, a declarat joi ministrul Transporturilor Lucian Şova.

„Tren vom avea cu siguranţă; metrou, foarte probabil nu”, a spus Lucian Şova, după conferinţa de prezentare a bilanţului mandatului său la 6 luni, întrebat dacă până la Campionatul European (de fotbal) din 2020 va fi asigurat transportul suporterilor de la Aeroportul Otopeni spre Gara de Nord.

Ministrul a precizat că soluţia găsită ţine de construirea unui pod feroviar peste DN1 şi apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului de pasageri din Aeroportul Otopeni. „A fost găsită soluţia - deocamdată, la nivel informal - de a se devia de la linia ferată Bucureşti-Otopeni, cu supratraversarea DN1 şi apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului de pasageri din Aeroportul Otopeni. Studiul de fezabilitate va fi gata peste două luni, şi le-am sugerat celor de la CFR SA să construiască partea de linie ferată în regie proprie (iar pasajul să fie scos la licitaţie), astfel încât înainte de Campionatul European să existe această legătură pe calea ferată. Va fi totul gata înainte de 2020, cu siguranţă”, a spus Lucian Şova.

Ministrul Transporturilor a mai pus că „există o cerinţă a UEFA ca de la aeroport spre oraş să fie asigurată şi o a doua cale de transport, pe lângă cea rutieră”, de aceea a ales varianta liniei ferate. „Nu pierd nicio zi să le atrag atenţia celor de la CFR SA că trebuie să se grăbească; ar fi puţin spus nescuzabil să fim scoşi din joc din cauza neîndeplinirii acelei condiţionalităţi UEFA. Varianta aceasta cu linia ferată este posibil de terminat în timp util, dar la varianta metrou niciun inginer nu ar putea garanta că ar putea fi gata într-un an şi jumătate lucrări de o asemenea complexitate”, a mai spus Lucian Şova.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători