Tarifele lui Trump au intrat în vigoare, adâncind prăbușirea piețelor. UE votează miercuri contramăsurile

0
Publicat:

Tarifele lui Donald Trump asupra a zeci de ţări au intrat în vigoare miercuri, inclusiv taxele masive de 104% asupra produselor chinezeşti, adâncind războiul său comercial global chiar dacă între timp se pregăteşte pentru negocieri cu unele state.

Tarifele lui Trump au intrat în vigoare, adâncind războiul comercial și prăbușirea piețelor

Tarifele punitive ale lui Trump au zdruncinat o ordine comercială globală care persistă de decenii, au stârnit temeri de recesiune şi au făcut ca acţiunile din întreaga lume să se clatine, scrie Reuters.

Indicele S&P 500 a pierdut aproape 6 trilioane de dolari de când Trump a prezentat tarifele, în urmă cu o săptămână, cea mai mare pierdere de patru zile de la crearea indicelui de referinţă, în anii 1950. Indicele se apropie acum de o piaţă „bear”, definită ca fiind cu 20% sub cel mai recent maxim al său.

Tranzacţiile pe pieţele asiatice s-a reluat miercuri, indicele Nikkei din Japonia înregistrând o scădere de peste 3%. Moneda Coreei de Sud a atins un minimum al ultimilor 16 ani, iar obligaţiunile guvernamentale suferă pierderi mari, investitorii îndreptându-se către siguranţa numerarului.

Contractele futures pe bursa americană au indicat, de asemenea, o a cincea zi consecutivă de pierderi pe Wall Street.

Trump a oferit investitorilor semnale contradictorii cu privire la faptul dacă tarifele vor rămâne pe termen lung, descriindu-le ca fiind „permanente”, dar lăudându-se şi cu faptul că ele exercită presiuni asupra altor lideri pentru a cere negocieri. „Avem o mulţime de ţări care vin şi vor să facă înţelegeri”, a spus Trump la un eveniment la Casa Albă, marţi după-amiază. La un eveniment ulterior, el a declarat că se aşteaptă ca şi China să urmărească încheierea unui acord.

Administraţia Trump are programate discuţii cu Coreea de Sud şi Japonia, doi aliaţi apropiaţi şi parteneri comerciali importanţi, iar premierul italian Giorgia Meloni urmează să efectueze o vizită săptămâna viitoare.

Viceprim-ministrul Vietnamului, ţară devenită centru de producţie asiatic cu costuri reduse, dar afectată de unele dintre cele mai ridicate taxe la nivel mondial - urmează să discute cu secretarul Trezoreriei lui Trump, Scott Bessent, miercuri după-amiază.

Perspectiva unor acorduri cu alte ţări a determinat creşterea burselor în prima parte a zilei de marţi, însă acţiunile americane şi-au pierdut din câştiguri până la sfârşitul zilei de tranzacţionare.

Americanii se așteaptă la scumpiri

Trump aproape că a dublat taxele asupra importurilor chineze, care fuseseră stabilite la 54% săptămâna trecută, ca răspuns la contra-tarifele pe care Beijingul le-a anunţat săptămâna trecută. China a promis să lupte împotriva a ceea ce consideră a fi un şantaj.

Brokerii chinezi de top s-au angajat să colaboreze pentru a ajuta la stabilizarea preţurilor acţiunilor interne ca răspuns la turbulenţele provocate de tarife.

Alte ţări se grăbesc să-şi protejeze industriile-cheie de taxe, Coreea de Sud anunţând o serie de măsuri de sprijin de urgenţă pentru sectorul auto, inclusiv reduceri de taxe şi subvenţii.

Unii economişti au avertizat că, în cele din urmă, consumatorii americani vor fi probabil cei mai afectaţi de războiul comercial, confruntându-se cu preţuri mai mari la orice, de la adidaşi la vin.

Potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos, aproape trei sferturi dintre americani se aşteaptă ca preţurile produselor de folosinţă zilnică să crească în următoarele şase luni.

Este posibil ca efectele totale ale tarifelor de miercuri să nu se facă simţite pentru o perioadă de timp, deoarece orice bunuri aflate deja în tranzit la miezul nopţii vor fi scutite de noile taxe, atât timp cât ajung în SUA până la 27 mai.

Taxele vamale de 10% anunţate anterior de Trump asupra tuturor importurilor din multe ţări au început să fie aplicate de sâmbătă.

Trump țintește și sectorul farma

Ultima rundă de taxe, care au intrat în vigoare miercuri la ora 12:01 a.m. ET (07.01 ora României), vizează ţările care „fură” SUA, potrivit lui Trump. Această listă include mulţi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite, inclusiv Uniunea Europeană, care a fost afectată de un tarif de 20%, precum şi de taxe specifice unor domenii ale industriei. Blocul celor 27 de membri urmează să voteze miercuri cu privire la contramăsuri iniţiale.

Trump a declarat că tarifele sunt un răspuns la barierele impuse mărfurilor americane care au pus piedici companiilor americane. De asemenea, el a acuzat ţări precum Japonia că îşi devalorizează monedele pentru a obţine un avantaj comercial, ceea ce Tokyo neagă. Ministrul japonez de finanţe a declarat miercuri că negocierile comerciale cu Washingtonul ar putea include ratele de schimb valutar.

Dar Trump a semnalat, totodată, că s-ar putea să nu fi terminat cu tarifele. În remarci făcute marţi seara în faţa congresmenilor republicani, el a declarat că va anunţa în curând tarife „majore” pentru importurile de produse farmaceutice, una dintre puţinele categorii de bunuri care au fost scutite de noile taxe. Trump a spus că tariful va stimula companiile farmaceutice să îşi mute operaţiunile în SUA.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat