Sporuri de 50%, din pix. Cum s-au premiat singuri directorii de la Apele Române

0
Publicat:

Peste 500 de angajați de la Apele Române, majoritatea directori, au beneficiat de sporuri pentru gestionarea fondurilor europene, deși majoritatea proiectelor au fost pierdute.

Majoritatea directorilor de la Apele Române au luat sporuri substanțiale. Foto Shutterstock

Corpul de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a constatat nereguli majore la Administrația Națională „Apele Române”, inclusiv întârzieri mari în procedurile de achiziție, documentații tehnice refăcute în buclă, lipsă de coordonare între structuri și o slabă asumare managerială.

Directorii s-au numit singuri în echipele de proiect ca să ia sporurile

În plus, se arată în document, fostul director general și mai mulți directori ai administrațiilor bazinale și-au semnat singuri deciziile de numire în echipele de implementare a proiectelor, obținând sporuri salariale între 10% și 50%. În total, peste 500 de angajați au beneficiat de sporuri pentru gestionarea fondurilor europene, deși majoritatea proiectelor au fost pierdute.

„Rezultatele sunt fără echivoc: sute de milioane de euro pierdute, investiții ratate și sute de angajați care au fost recompensați fără rezultate. Nu putem vorbi despre performanță atâta timp cât proiectele nu există în realitate. Reforma ANAR va însemna eficiență și profesionalism”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Principalele concluzii ale raportului arată că fonduri de peste 450 de milioane de euro au fost pierdute, investiții blocate și o gestiune defectuoasă a celor mai importante proiecte de infrastructură de apărare împotriva inundațiilor.

„Acest control a fost necesar pentru a înțelege cum a ajuns o instituție esențială să piardă fonduri uriașe care ar fi trebuit să protejeze comunități întregi de inundații. Vorbim despre bani care puteau fi transformați în baraje, diguri și lucrări concrete, dar care s-au pierdut din cauza unei conduceri care nu a reușit să construiască capacitatea necesară în teritoriu de a gestiona aceste proiecte. Vom lua măsurile ca această realitate să nu se mai întâmple și pe viitor”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Apele Române au pierdut 80% din fonduri

Dintr-o alocare inițială de 557,8 milioane de euro din PNRR pentru 7 proiecte de investiții, Apele Române au pierdut peste 80% din fonduri în urma renegocierilor cu Comisia Europeană. Unul dintre cele mai importante proiecte, cel privind modernizarea infrastructurii critice de apărare împotriva inundațiilor – baraje și diguri – cu o valoare inițială de 340 de milioane de euro, a fost diminuat cu 90%. Din 13 baraje, 13 poldere și peste 400 de kilometri de diguri prevăzuți, au rămas finanțate doar un baraj și un polder, ambele în județul Bihor, în valoare de aproximativ 33 de milioane de euro.

În urma raportului, Ministerul Mediului a propus o reorganizare completă a structurilor care gestionează proiectele din PNRR. Din peste 500 de angajați care primesc în prezent sporuri pentru activități de proiecte, cel mult 100 vor rămâne implicați în implementarea proiectelor PNRR active, confirmate de Comisia Europeană.

Directorii vor trebui să dea banii înapoi

Ministerul a cerut ANAR recuperarea sumelor încasate nejustificat de personalul care nu a avut activități reale de implementare și identificarea unor surse alternative de finanțare pentru lucrările critice de protecție împotriva inundațiilor care au rămas neacoperite. În paralel, se va introduce un mecanism de monitorizare strictă, cu raportare semestrială privind stadiul investițiilor, cheltuielile și termenele asumate.

„Banii europeni trebuie transformați în rezultate vizibile, nu în funcții și sporuri. În perioada următoare, Apele Române vor trece printr-un proces real de reconstrucție, în care competența și transparența vor fi singurele criterii de lucru. Oamenii de bună credință și cu experiență din instituție, care au fost ignorați în ultimii ani, vor fi baza de temelie de la care pornim această reformă”, a subliniat ministra Diana Buzoianu.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie