România, pe locul 17 în UE la creşterea preţurilor locuinţelor, în primul trimestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se afla după primul trimestrul pe locul 17 în clasamentul creşterii preţurilor locuinţelor din Uniunea Europeană, potrivit datelor institului european de statistică Eurostat.

Preţurile au crescut, astfel, în primele trei luni, cu 1,2% faţă de trimestrul anterior şi cu 5,1% faţă de primele trei luni ale lui 2016.

Creşterea s-a mai domolit, în trimestrul I al acestui an, după ce ea fusese de 7,3% în ultimul trimestru al anului trecut, de 7,1% în trimestrul III 2016 şi de 6,8% în trimestrul II 2016.       

La nivelul Uniunii Europene, preţurile au crescut cu 4,5%, iar la nivelul zonei euro cu 4%, comparând primul trimestru al lui 2017 cu acelaşi trimestru al anului trecut. Comparativ cu trimestrul precedent, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,7% în UE şi cu 0,4% în zona euro, în primul trimestru.

Cele mai mari creşteri ale preţurilor în primele trei luni ale acestui an au fost înregistrate în Cehia (+12,8%), Lituania (+10,2%) şi Letonia (+10.1%), în timp ce preţurile au scăzut în Croaţia (-0,4%) şi Italia (-0,1%). Comparativ cu trimestrul anterior, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Cehia (+2,9%), Letonia (+2,8%) şi Suedia (+2,5%), iar cele mai mari scăderi au fost în Malta (-5,4%), Slovacia (-2,4%) şi Cipru (-1,4%).

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG