PIB-ul Germaniei ar putea fi cu până la 5% sub previziuni în cazul unei opriri voluntare sau forţate a importurilor de gaz rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock

Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său, potrivit unei estimări publicate vineri de Banca Centrală a Germaniei, relatează AFP.

„PIB-ul real al Germaniei ar putea fi cu până la 5% sub previziuni'' în cazul unei opriri, voluntare sau forţate, a importurilor de gaz rusesc, ceea ce ar echivala cu o scădere a producţie naţionale germane cu 180 de miliarde de euro, menţionează Bundesbank în raportul său economic lunar pentru aprilie, transmite Agerpres.

Într-un asemenea scenariu, economia germană ar putea intra în recesiune, în timp ce inflaţia ar creşte cu 1,5% în 2022 şi cu 2% în 2023 faţă de valorile prognozate.

Un embargo asupra gazului rusesc este un subiect de discuţii aprinse între statele UE după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Germania se numără printre statele UE ostile unui asemenea embargo împotriva Rusiei, dat fiind că anul trecut 55% din importurile germane de gaze au provenit din această ţară.

„Dorim să evităm o criză economică dramatică, pierderea a milioane de locuri de muncă şi închiderea unor uzine care nu ar mai fi apoi niciodată redeschise'', a explicat vineri cancelarul Olaf Scholz.

Potrivit sursei citate, cu toate acestea, guvernul german, care deja a redus anul acesta la 40% procentul gazelor ruseşti în totalul importurilor de gaze, are în plan să renunţe complet la gazele din Rusia până la jumătatea anului 2024.

Pentru aceasta au fost alocate recent trei miliarde de euro destinate achiziţiei unor terminale plutitoare pentru importul de gaze naturale lichefiate (GNL). Însă achiziţia acestor gaze, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort