OPINIE: Profitul Petrom, act de imoralitate sau de performanţă ?

Redevenţele plătite de Petrom, singura companie cu operaţiuni de extracţie din ţară sunt, într-adevăr, reduse (« mizere » în viziunea Preşedintelui României) în comparaţie cu cele suportate de companiile producătoare din alte ţări, sau cu costurile de achiziţie şi import ale celorlalţi jucători de pe piaţa românească. Aceastea au fost, însă, negociate de statul român, proprietarul Petrom înainte de a fi cumpărată de

Recentele afirmaţii ale Preşedintelui României la adresa companiei Petrom au atins abia în seara zilei de luni punctul cu adevărat nevralgic al industriei petroliere locale: redevenţele plătite de aceasta, singura companie cu operaţiuni de extracţie din ţară. Petrom a fost găsită ţap ispăşitor pentru faptul că şi-a atins scopul declarat, cel de a obţine un profit ridicat, în condiţiile avantajoase de care se bucură chiar cu aportul statului.

Recent, Preşedintele României acuza compania Petrom că ar fi imorală, pe motiv că, în anul de criză 2011, a obţinut cel mai mare profit din istoria sa (şi, de altfel, şi cel mai mare profit obţinut vreodată de o companie românească) : 887 milioane de euro, men'ionând, de asemenea, că "a rupt orice legătură cu compania". Cele două lucruri interesante care se desprind din afirmaţia dumnealui sunt, în primul rând, atitudinea superior morală şi în al doilea rând îndemnul la revoltă împotriva companiei petroliere.

Moralitatea Petrom vs. moralitatea statului?

Despre moralitatea atitudinii preşedintelui putem vorbi dacă analizăm natura activităţii care a generat profitul Petrom. Este o activitate comercială, pe o piaţă puternic reglementată şi protejată, pe care a moştenit avantaje comparative net superioare competiţiei şi aşa reduse : o reţea întinsă, benzinării amplasate în puncte cheie, în interiorul oraşelor (acolo unde normele în vigoare nu mai permit construcţia de noi staţii de carburanţi), plus acces la resurse vaste şi ieftine.

Dar nu despre specificul ologopolistic al pieţei carburanţilor trebuie să vorbim, ci despre faptul că toţi cumpărătorii produselor Petrom au mers de bunăvoie la staţiile companiei şi au plătit nesiliţi de nimeni, în mod complet voluntar, pentru ceea ce aveau nevoie. (Nu vom intra aici în dezbaterea cu privire la posibilitatea de a alege a cumpărătorilor de combustibil, întrucât nu vorbim despre o piaţă cu adevărat liberă, şi, totodată, pentru că, fiind finite, toate resursele economice au un preţ, iar întâmplarea face ca produsele Petrom să fie la mare căutare şi, deci, scumpe).

Ce taxe şi accize încasează statul?

Accizele (358EUR/t la motorină şi 467EUR/T la benzină)  şi celelalte taxe (de drum : 125EUR/t, de solidaritate : 10EUR/t), cuprinzând aici şi TVA, incluse în preţul combustibililor au, însă, o caracteristică diferită de preţul propriu-zis al produsului. Consumatorul nu a fost întrebat dacă doreşte să plătească vreuna dintre aceste taxe, obedienţa acestuia fiind de la sine înţeleasă, din moment ce preţul afişat le conţine déjà pe toate. Oare dacă ar fi pus în situaţia de a alege, un cumpărător ar prefera să achite strict preţul combustibilului, sau ar prefera să plătească preţul majorat cu echivalentul taxelor ? 

Ei bine, aici se clatină puternic poziţia de moralitate superioară a Preşedintelui, prin faptul că el reprezintă însăşi puterea coercitivă, adică statul, care face ca plata taxelor să fie una non-voluntară, spre deosebire de o simplă tranzacţie de pe piaţă, care se realizează cu acordul ambelor părţi. De asemenea, Preşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor a îndemnat, de curând, la boicotarea vânzărilor Petrom, dintr-o poziţie la fel de incomodă moral ca şi aceea a Preşedintelui.

Ce înseamnă forţa coercitivă a statului în raport cu cetăţeanul?

Statul român intenţionează să colecteze în anul 2012 aproximativ 21,18 miliarde lei (cca 4,9 miliarde EUR) din accize, inclusiv pe alcool, cafea, tutun şi, printre altele, usturoi. Cum poate această autoritate, care utilizează coerciţia pentru colectarea de venituri, să pretindă moralitate din partea unei companii, al cărei scop declarat este să obţină profit şi pe care, mai mult, o şi ajută să îl obţină ?

Atitudinea de revoltă a clienţilor împotriva unui agent economic ale cărui practici sunt nepotrivite este normală şi chiar lăudabilă, întrucât, într-un sistem de piaţă liberă, acesta va primi informaţia nu atât prin proteste verbale sau scrise, cât prin reducerea vânzărilor şi nevoia reducerii preţurilor, cele mai importante semnale purtătoare de informaţie în piaţă.

Nu acelaşi lucru (să se abţină de la a cumpăra sau să se reorienteze) îl poate face, însă, un consumator care şi-ar dori, foarte probabil, să plătească strict preţul produsului, pentru care obţine o contrapartidă imediată, clar definită şi tangibilă, dar nu şi echivalentul taxelor pentru care obţine, periodic, promisiuni ambigue şi dezamăgiri.

Autoritatea îşi va folosi puterea de coerciţie pentru a îşi realiza veniturile. şi atunci, despre cine putem spune că este imoral în jocul acesta ?

Ovidiu Neacşu este vicepreşedinte al Societăţii pentru Libertate Individuală (SoLib) şi antreprenor