Ministrul Liviu Voinea a solicitat un inventar al tuturor clădirilor deţinute de instituţiile publice din România. Scopul: realizarea de economii pentru stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat joi că a solicitat în urmă cu o lună realizarea unui audit al tuturor clădirilor instituţiilor publice din România, întrucât nu a existat niciodată un astfel de inventar, care ar putea conduce la economii la bugetul de stat.

„Acum o lună am solicitat, e în curs de realizare, un audit al tuturor clădirilor instituţiilor publice din România şi dacă ele sunt folosite sau nu şi cum sunt folosite. De ce? Pentru că înainte nu s-a făcut niciodată acest inventar, câte clădiri are statul“, a declarat Voinea la şedinţa Comisiei de Dialog Social (CDS), organizată pentru dezbaterea proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiţii publice.

El a arătat că acest demers va conduce la economii la bugetul de stat, întrucât dacă ar exista, spre exemplu, 3.000 de clădiri "care stau degeaba", atunci când o instituţie publică ar avea nevoie de un sediu unde să-şi desfăşoare activitatea ar putea beneficia de unul dintre cele 3.000 de imobile în loc să plătească chirie pentru o clădire privată.

„Am început de o lună demersul, care va duce la economii. Dacă avem 3.000 de clădiri care stau degeaba, când vine o instituţie care vrea o clădire, îi dăm una de acolo, înainte de a se duce să plătească chirie la privat, spre exemplu“, a spus Voinea.

Mai puteţi citi:

Nota de fundamentare a ordonanţei privind eşalonarea creditelor pare elaborată de BNR. Isărescu a spus că a fost propusă de ministrul Liviu Voinea

Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă privind restructurarea creditelor are un conţinut care aminteşte mai degrabă de rapoartele BNR decât de notele de fundamentare publicate de Finanţe, iar surse oficiale susţin că la proiect a lucrat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, scrie Mediafax, care citează surse oficiale.

Ajutoarele pentru rate mai mici la credite, fumigene cu iz electoral. Ponta se împrumută de la viitorul Guvern

Măsura prin care statul înlesneşte scăderea ratelor pentru cei cu venituri sub medie şi acordă acestora reduceri de impozit încurajează de fapt neplata obligaţiilor, creează inechitate în rândurile contribuabililor şi urmăreşte doar scopuri partinice, acuză economiştii.

"Taxa pe stâlp", criticată de oficialii americani

Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, a criticat modul în care Executivul a introdus taxa pe construcţiile speciale.

Acciza suplimentară, de mâine pe masa negocierilor cu FMI

Guvernul trebuie să-i convingă pe finanţatorii internaţionali, care încep marţi o nouă misiune în România, că poate compensa pierderile provocate de amânarea cu trei luni a accizei de 7 eurocenţi pe carburanţi.

Mai multe pentru tine:
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie