Ileana Daniela Dragne, noul director interimar al Tarom. Transporturile au un plan de redresare. Cuc: Două aeronave au generat profit de 1,1 milioane dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentare noul avion Tarom Boeing 737-800. FOTO Inquam Photos / George Călin

Controversata achiziţie a celor două aeronave Boeing 737 de către Tarom pare să fie benefică companiei, având în veddere că, potrivit ministrului Transporturilor, au generat un profit care ar putea scoate Tarom din impas. Potrivit Curţii de Conturi însă, Tarom are pierderi cumulate de peste 2 miliarde lei, adică aproximativ o jumătate de miliard de dolari. De miercuri, compania are un nou director general interimar, Ileana Daniela Dragne.

UPDATE 16.30 Ileana Daniela Dragne este noul director general interimar al transportatorului naţional aerian Tarom, au declarat miercuri pentru News.ro reprezentanţii acţionarului majoritar al companiei, Ministerul Transporturilor.

”Mandatul său este pe o perioadă de o lună de zile”, au declarat miercuri pentru News.ro reprezentanţii acţionarului majoritar al companiei, Ministerul Transporturilor.

Dragne a condus agenţia Tarom din Tel Aviv.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, în plenul Parlamentului, în doar patru luni de operare, cele două noi aeronave Boeing 737 achiziţionate de TAROM au generat deja un profit de aproape 1,1 milioane de dolari, iar deciziile comerciale luate în ultimul timp au generat o majorare progresivă a numărului de pasageri transportaţi lunar până la un plus de 4% în august 2017 faţă de august 2016.

"La începutul anului, am achiziţionat două aeronave Boeing 737 Seria 800 New Generation, cu o configuraţie de 189 de locuri. Aeronavele au fost preluate în leasing operaţional pentru o perioadă de 10 ani. „Sarmizegetusa” şi ”Marea Unire” sunt deja în uz. Acestea au intrat în operare în luna iunie şi au generat deja un profit de circa 1,1 milioane de dolari. Cu un consum redus de combustibil şi costuri de întreţinere reduse, cele două noi aeronave vor acoperi în timp pierderile cauzate de deciziile comerciale anterioare, cum ar fi scoaterea din uz a celor două Airbus-uri A310, fără a le înlocui imediat. Deciziile comerciale din acest an au generat o majorare progresivă a numărului de pasageri transportaţi lunar până la un plus de 4% în august 2017, faţă de august 2016. Acest rezultat nu este suficient, dar este un pas spre normalitate", a spus Cuc, citat de agerpres.ro, răspunzând acuzaţiilor aduse de către parlamentarii PNL şi USR care au semnat moţiunea simplă intitulată "Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie şi descurajare".

Pentru salvarea companiei trebuie implementat un plan de redresare

Răzvan Cuc a dat asigurări că are un plan concret pentru redresarea companiei, iar efectele politicilor comerciale ale actualei echipe de la TAROM vor fi vizibile începând cu sezonul de iarnă 2017-2018.

Potrivit acestuia, în prezent se analizează activitatea Direcţiei Comerciale din companie şi va fi demarat procesul de reorganizare, cu scopul creşterii performanţei.

"Încercăm să salvăm compania, suntem interesaţi să achiziţionăm şi aeronave de lung curier, aşa cum spuneam, şi să redeschidem rute importante precum China, Canada sau SUA. Anul 2017 este momentul "T zero" al companiei, moment de la care trebuie proiectate greşelile istorice care au fost făcute în toţi aceşti ani", a arătat ministrul.

   

Curtea de Conturi: Pierderile cumulate ale Tarom sunt de 2 miliarde lei

În ultimul său raport, Curtea de Conturi a arătat că pierderile reportate ale Tarom până în 2012, de 1,67 miliarde lei, s-au adâncit cu încă 545 milioane lei până la sfârşitul anului trecut. 

„În perioada 2012-2016 societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545.339.980 lei, iar la finele exerciţiului financiar 2016 pierderea reportată preliminată a fost de 2.091.103.000 lei, astfel încât este puţin probabil ca în perioada următoare acţiunile TAROM să poată genera venituri din dividende, astfel încât să devină atractive pentru investitori”, consideră Curtea de Conturi.  

Printre cauzele care au dus la acest rezultat dezastruos se numără insuficienta implicare a managerilor şi cheltuielile de exploatare.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate