Ce pensii vor fi peste 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 rf

Analiştii economici ai CFA România au realizat mai multe calcule privind valoarea netă a pensiilor de peste 35 de ani, cu sau fără contribuţiile aferente la Pilonul II de pensii private obligatorii.

Scenariile luate în calcul de analişti ţin cont de faptul că tânărul care se angajează acum va avea peste 35 de ani (stagiul complet de cotizare) un salariu net de 4.012 lei. 

În primul scenariu se presupune că proaspătul pensionar nu va contribui la pensiile private obligatorii (P2) încasând lunar 1.275 de lei.

La o cotizaţie la P2 de 3,75%, cât este în prezent, acesta va încasa lunar câte 1.084 de lei de la stat şi 544,97 de lei de la fondurile de pensii private.

În cazul în care contribuţia la pensiile private obligatorii va creşte la 5,1%, aşa cum era înainte de a fi diminuată de Guvernul PSD, pensia de stat va fi de 1.015 lei, iar cea privată de 741 de lei.

Ultimul scenariu, în care contribuţia la P2 va fi de 6%, aşa cum a susţinut ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, că se va întâmpla după 2021, pensia de stat ar fi de 969 de lei, iar cea privată de 872 de lei, rezultând un venit total lunar de 1.841 lei, aşa cum rezultă din tabelul de mai jos.

Studiul realizat de Asociaţia CFA Romania asupra dimensiunii pensiilor viitoare, în care se estimează ce pensii ar putea primi românii, sub condiţia unor ipoteze de calcul, atât din Pilonul 1 de pensii cât şi din Pilonul 2, ţine cont de o rată a inflaţiei de 3% pe an, o creştere a salariilor cu rata anuală a inflaţiei plus 1% şi un randament al Pilonului 2 de pensii private obligatorii de 4% (rata anuală a inflaţiei plus 1%).

„Estimările nu includ şi recalcularea pensiilor şi ajustarea sistemului de puncte de pensie, prevăzute de legea actuală şi care ar putea creşte suplimentar eforturile statului în anii 2021-2022”, menţionează analiştii, precizând că această prevedere ar putea duce valoarea drepturilor de pensie acumulate ca procent din PIB la peste 300%.

Populaţia se va reduce şi va îmbătrâni

Proiecţiile diverselor instituţii arată continuarea trendului demografic descendent al României, prognozele Organizaţiei Naţiunilor Unite indicând o populaţie de aproximativ 15,7 milioane de persoane în 2050.

Conform prognozelor I.N.S., populaţia României va ajunge în 2030 la 18 milioane, iar în 2060 între 12 şi 14 milioane.

În ce priveşte numărul pensionarilor şi cel al salariaţilor, estimările analiştilor CFA România arată că în 2050 vor fi 5,73 de milioane de pensionari şi doar 4,19 milioane de salariaţi, raportul devenind îngrijorător în 2060 când vor fi 5,95 de milioane de pensionari şi doar 3,83 de milioane de salariaţi.

Asta înseamnă că fiecare salariat va trebui, prin contribuţia la sistemul public de pensii, să susţină 1,55 pensionari.

„Nu numai ca populaţia se va reduce, dar va şi îmbătrâni, ceea ce va avea consecinţe negative asupra dezvoltării economice şi va pune o presiune puternică asupra sistemului public de pensii. Probabil acesta va deveni nesustenabil în lipsa majorării substanţiale a vârstei de pensionare şi/sau a majorării fiscalităţii. 

   

Mai multe pentru tine:
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”