Câţi români au circulat fără bilet de tren în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 1 ianuarie - 15 aprilie, CFR Călători a controlat 109.997 de trenuri, în care au fost depistați fără legitimaţii de călătorie 54.221 de pasageri, cărora li s-au eliberat bilete la tarif de taxare în tren în valoare de 855.460 de lei, potrivit unui comunicat remis de companie.

În ceea ce privește personalul cu sarcini de îndrumare și control, acesta a verificat un număr de 13.623 trenuri de călători, ocazie cu care au fost depistați fără legitimații de călătorie 60.702 de pasageri, încasând-se suma de 755.028 lei.

Pentru eficientizarea creșterii încasărilor pe anumite secții de circulație cu risc crescut de călătorie frauduloasă, respectiv secțiile: București- Videle, București - Titu - Pietroșița, București - Fetești, București - Ploiesti, Sibiu - Brașov, Sibiu - Râmnicu Vâlcea, Sibiu - Simeria, Brașov - Sighișoara, Brașov - Târgu Mureș, Pașcani - Iași, Pașcani - Suceava, Suceava- Botoșani, Iași - Vaslui și Iași - Barlad s-au inițiat și desfășurat acțiuni speciale de control, coordonate de Revizoratul General de Siguranța Circulației și Control din cadrul CFR Călători.

În urma acestor acțiuni specifice au fost identificate următoarele trenuri cu grad ridicat de călătorie frauduloasă, în care acțiunile de control vor fi mai intense: trenurile regio: 9303 București Basarab - Alexandria, 9011 București Basarab - Craiova, 9305 București Basarab - Roșiori Nord, 9307 București Basarab - Roșiori Nord, 9002 Craiova - București Basarab, 9004 Craiova - București Basarab, 9308 Alexandria - București Basarab şi trenurile interregio: 1593 București Nord - Roșiori Nord, 1595 București Nord - Craiova, 1525 București Nord - Râmnicu Vâlcea, 1597 București Nord - Craiova, 1696 Timișoara Nord - București Nord.

Totodată, în perioada 1 ianuarie - 15 aprilie 2012, au fost organizate și 48 de acțiuni comune de control cu reprezentanții Poliției de Transport Feroviar, în 267 trenuri, fiind eliberate 2715 bilete în tren în valoare de 34354 lei.

Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că aceste acțiuni de control vor continua şi în perioada următoare.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul