BP, SOCAR şi Total vor prelua 50% din acţiunile gazoductului TAP. Ponta a discutat despre securitatea energetică regională cu şefii OMV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BP a fost cea care a dictat soarta Nabucco, potrivit preşedintelui Traian Băsescu

Trei companii din consorţiul care dezvoltă câmpul gazerifer Şah Deniz din Azerbaidjan, respectiv British Petroleum, SOCAR şi Total, vor prelua  50% din gazoductul TAP, care a fost selectat în lunie iunie, în detrimentul Nabucco, pentru transportul de gaze azere spre Europa.

BP va prelua 20% din TAP, SOCAR  - compania de stat din Azerbaidjan – va deţine tot 20%, iar Total (Franţa) 10%, a declarat Rovnag Abdullaiev, preşedintele SOCAR, citat de Trend.az.

SOCAR este în discuţii şi pentru preluarea DEPA, transportatorul de gaze naturale din Grecia, fiind câştigătoarea licitaţiei organizate de stat.

Consorţiul Şah Deniz este format din BP – care are 25,5% şi este şi operatorul zăcământului; Statoil (Norvegia) - 25,5%; NIOC (Iran) 10%; Total - 10%; Lukoil (Rusia) -10%; SOCAR -10% şi TPAO (Turcia) - 9%.

Proiectul TAP este dezvoltat de companiile Axpo (Elveţia) - 42,5%, Statoil (Norvegia) - 42,% şi E.ON (Germania) - 15%.

Ce a discutat Ponta cu oficialii OMV

Premierul Victor Ponta a afirmat ieri că a discutat cu oficialii OMV despre investiţiile la Marea Neagră. „Facem toate eforturile pentru exploatările de gaze din Marea Neagră. Astăzi a fost preşedintele OMV în România, în vizită, tocmai ca să discutăm de investiţiile în continuare”, a afirmat el la postul RTV.

“În cadrul întâlnirii s-a discutat despre nevoia de investiţii în sectorul energetic românesc, precum şi despre perspectivele securităţii energetice regionale”, au afirmat, pentru “Adevărul”, oficialii OMV Petrom.

Construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni este programată să înceapă pe 27 august, în prezenţa premierilor din România şi Republica Moldova şi a comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger.

Gazele de şist şi cele din Marea Neagră, priorităţi naţionale

 În urma eşecului Nabucco, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că România are “obligaţia” să evalueze mai repede gazele de şist şi să treacă la exploatarea gazelor din Marea Neagră.

 „Am informat Consiliul European că România îşi va redefini politica energetică plecând de la propriile sale resurse şi fără a aştepta aprobarea nimănui. Opţiunea mea acum este fără niciun fel de dubii că România are obligaţia să accelereze procesele de evaluare şi să treacă la exploatarea gazelor de şist şi să evalueze şi să treacă la exploatarea gazelor şi ţiţeiului deja confirmate în Marea Neagră“, a declarat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete