Bank of America și JPMorgan, acuzate că au manipulat dobânda la credite timp de peste 30 de ani

0
Publicat:

JPMorgan Chase, Bank of America, Wells Fargo şi alte mari instituţii financiare americane se confruntă cu un nou proces colectiv în care sunt acuzate că ar fi conspirat pentru a fixa dobânda de bază a creditării (”prime rate”) în Statele Unite timp de mai bine de trei decenii, ceea ce ar fi determinat milioane de consumatori şi mici afaceri să plătească costuri de împrumut mai mari.

Bank of America, acuzată că a manipulat dobânda la credite timp de peste 30 de ani

Procesul, inițiat joi la o instanţă federală din Connecticut, susţine că opt mari bănci au coordonat din 1994 stabilirea dobânzilor de creditare la acelaşi nivel cu un indicator publicat de The Wall Street Journal, cunoscut drept ”WSJ Prime Rate” – fixat exact cu 3 puncte procentuale peste dobânda fondurilor federale. Acest indicator serveşte drept reper pentru credite în valoare de trilioane de dolari, inclusiv carduri de credit şi linii de credit ipotecar.

Cei doi reclamanţi, care cer statutul de acţiune colectivă pentru a reprezenta sute de mii de debitori din întreaga ţară, afirmă că au plătit dobânzi artificial ridicate la împrumuturi indexate după WSJ Prime Rate. Aproximativ 70% dintre creditele de consum sub un milion de dolari sunt legate de acest indice, potrivit plângerii.

Această presupusă conspiraţie afectează milioane de americani care încearcă să îşi cumpere o locuinţă sau să acceseze finanţare pentru o mică afacere”, a declarat avocatul Patrick McGahan, reprezentantul reclamanţilor.

JPMorgan, Bank of America, Wells Fargo, Citibank şi U.S. Bank au refuzat să comenteze sau nu au răspuns solicitărilor Reuters.

The Wall Street Journal şi proprietarul său, Dow Jones, nu sunt vizaţi de proces.

Plângerea susţine că, până în 1992, ziarul publica un interval al dobânzilor ”prime” – cea mai mică şi cea mai mare rată oferită de marile bănci – fapt care stimula concurenţa. În prezent, WSJ Prime Rate este un singur număr rezultat din media ratelor unui grup de bănci.

Reclamanţii acuză băncile că, deşi au susţinut public că stabilesc independent dobânda ”prime” în funcţie de diverşi factori economici, în realitate ”dobânzile raportate sunt rezultatul unui acord pentru fixarea artificială a dobânzilor”.

Analiza datelor din ultimele decenii arată o aliniere aproape perfectă între marile bănci, ceea ce, potrivit plângerii, face ”imposibil” ca acestea să fi acţionat independent.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG